Fac ce vor ei și lansează prima piesă din 2017-What’s UP și Florin Ristei ne încurajează să „Facem ce vrem”
Cel mai harnic artist din 2017! Nici bine nu s-a întors din vacanță că What’s UP este gata să lanseze un single nou, în colaborare cu Florin Ristei-„Facem ce vrem”.
Așa cum ne-a obișnuit, și de acesta data What’s UP „dă cu pilda în populație” și vorbește despre curaj, despre cei care au puterea să meargă înainte și să lupte pentru cei dragi, indiferent de cât de grele sunt provocările.
„Îmi doresc foarte mult ca piesele mele să ajungă nu doar la oameni, ci și la sufletele lor. Mă bucur când sentimentele mele devin numitor comun și sper că și de această dată să fie la fel”, declară What’s UP.
Piesa este compusă și produsă de către What’s UP și Marius Mirică, iar clipul e regizat de către Ionuț Trandafir.
„Se pare că lucrurile se concretizează, atunci când se fac pe repede înainte. Așa s-a întâmplat și în cazul ăsta. M-a sunat What’s Up să-mi zică despre piesă, am înregistrat în câteva ore refrenul. Apoi, la sfârșitul anului 2016, am filmat clipul. Afară, la minus grade și, chiar dacă am înghețat câteva ore, a fost fun. Mai facem ce vrem! 🙂 Și cu băieții de la FreeStay pregătim un clip nou, pentru piesa ‘Din intamplare’. Așa că, stați aproape!”, declară Florin Ristei.
What’s Up și Florin Ristei, cei mai harnici băieții ai începutului de an, au deja planificate multe proiecte pentru 2017, piese solo și colaborări.
Victor Rebenciuc – PR Manager
mobile: +40724 595 617
address: B-dul Ficusului 5-7, Bl. XX/7, parter,
sector 1, 013971, Bucuresti, Romania
tel: +4021 233 18 47, 48
fax: +4021 233 18 91
www.catmusic.ro
/CatMusicRomania