Aproape 3,5 miliarde de euro este deficitul de cont curent înregistrat de România în primele 11 luni ale anului trecut, fiind cu peste 2 miliarde de euro mai mare decât cel consemnat în perioada similară a lui 2015.
Datoria externă pe termen lung a însumat aproape 70 de miliarde de euro la 30 noiembrie 2016, în scădere cu aproximativ 1 la sută faţă de finalul anului 2015. În schimb, datoria externă pe termen scurt a crescut cu peste 14 procente şi a depăşit 22,7 miliarde de euro. Analistul economic Aurelian Dochia spune că cifrele nu reprezintă o surpriză, având în vedere faptul că pe tot parcursul lui 2016 am asistat la o creştere a deficitului balanţei comerciale.
Aurelian Dochia: Am asistat, în România, la o creştere puternică a veniturilor şi aceste venituri suplimentare s-au dus, în mare măsură, către consum şi o parte din acest consum a cerut importuri mai mari. Această creştere de deficit fără îndoială că a fost finanţată dintr-o creştere a datoriei. Faptul că datoria creşte rapid poate să ajungă la un prag în care să prezinte îngrijorare pentru investitori şi poate face ca, destul de rapid, costurile cu care se împrumută România pe pieţele financiare internaţionale să crească./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie