EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Timişoara: Premierul Sorin Grindeanu participă la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Timiş pentru alegerea celui care îi va urma în funcţia de preşedinte al instituţiei – ora 12:00
– Ministere
* Ploieşti: Învestirea prefectului de Prahova, Ioana Mădălina Lupea în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan – ora 10:00
– Juridic
* Oradea: Baroul Bihor în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea organizează conferinţa „Înțelegerea și aplicarea noilor Coduri fundamentale ale României” – ora 9:30, la Hotel Ramada
– Social
* Aiud: Primăria Aiud în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez va demara campania umanitară ”Cuier pentru nevoiași” – ora 10:00, în părculețul din fața Primăriei Municipiului Aiud. În cadrul acestei campanii, persoanele nevoiașe vor beneficia de îmbrăcăminte de sezon, pusă la dispoziție de Serviciul de Ajutor Maltez. În același timp, aiudenii sunt invitați să doneze doar îmbrăcăminte de sezon, în semn de solidaritate față de cei aflați în nevoie
– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie)
* Arad: În cinstea Zilei Naționale a Culturii, Filarmonica Arat susţine un concert coral intitulat „Mihai Eminescu” – ora 19:00, în Sala Cercului Militar, Bd. Decebal nr. 19
* Bârlad: Primăria Bârlad, Biblioteca Municipală Stroe S. Belloescu Bârlad, Consiliul Local Bârlad şi Centrul Mihai Eminescu Bârlad organizează evenimentul “Modelul Eminescu pentru bibliotecari” – simpozion judeţean în colaborare cu ABR-Vaslui şi prezentarea revistei Arheu, nr. 9, şi a unei cărţi poştale – la Centrul Mihai Eminescu, str. Republicii nr. 277
* Bălţi, Republica Moldova: Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, va primi titulul Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alecu Russo”, în cadrul Zilelor Eminescu, dedicate împlinirii a 177 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu
– Cultură
* Teatrul Bulandra prezintă premiera uneia dintre cele mai celebre, dar şi puţin jucate tragedii shakespeariene: „Macbeth“, în regia praghezului Michal Docekal – la Sala Toma Caragiu (Grădina Icoanei) (14 – 15 ian.)
– Sport
* Brăila: Meci din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: HC Dunărea Brăila – CS Măgura Cisnădie – ora 12:00
* Feleacu, jud. Cluj: Prima ediţie a „Feleacu Winter Games” include, pe lângă concursul cu sănii de carton, şi alte competiţii – Concurs Freestyle de Ski şi Snowboard, dar şi o petrecere şi alte surprize pregătite de organizatori – pe pârtia de la Feleacu. Programul începe de la ora 10:00 pentru concursul de Freestyle şi de la ora 12:00 pentru cursa de Sănii din Carton
– Diverse
* A treia ediţie Agenda Bio care abordează subiectul DETOX, binevenit după perioada sărbătorilor de iarnă – ora 10:00, la Casa Universitarilor (14 – 15 ian.)
– S-a întâmplat într-o zi de 14 ianuarie
* Se împlinesc 460 de ani (1557) de la apariţia „Octoihului” („micul Octoih”) în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi (la Braşov), care a desfăşurat, până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român)
– 1819: S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 1872). NOTĂ: “Dicţionarul scriitorilor români A-C” (1995) dă ca an al naşterii 1825
– 1893: S-a născut prozatorul şi dramaturgul Teodor Scorţescu; diplomat de carieră, a reprezentat, după 1921, România la Istanbul, Atena, Praga, Berna şi Vatican; în 1944 era însărcinat cu afaceri ad-interim pe lângă Guvernul de la Roma; rechemat în 1945 în ţară, a hotărât să rămână în Italia (m. 1976, conform www.crispedia.ro)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bamako: Summit Africa – Franţa, în prezenţa mai multor preşedinţi de stat, printre care şi şeful statului francez, François Hollande
– Vatican: Papa Francisc îl primeşte pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care urmează să inaugureze reprezentanţa diplomatică palestiniană la Vatican
– Riyadh: Regele Felipe al VI – lea al Spaniei se va întâlni cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud
Aniversări – Comemorări
– 1676: A murit Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (n. 1602)
– 1742: A murit Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez; cercetări asupra magnetismului terestru şi asupra cometelor; a observat (1682) cometa care-i va purta numele şi a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani (n. 1656) – 275 de ani
– 1800: S-a născut muzicologul austriac Ludwig Ritter von Köchel (m. 1877)