Uniunea Europeană a alocat Muntenegrului 22,9 milioane de euro pentru reforme necesare integrării europene, a anunțat vineri Delegația Comisiei Europene la Podgorica. Banii vor fi folosiţi pentru protejarea mediului înconjurător și pentru consolidarea competitivității și fac parte dintr-un program mai larg de sprijin al UE pentru Muntenegru, în valoare totală de 270 milioane euro pentru perioada de până în anul 2020. „Această investiție este însoţită și de responsabilitate – atunci când UE investește banii contribuabililor ei, vrea să obțină şi ceva în schimb. În acest caz, vrem să vedem un echilibru durabil al rezultatelor reformelor care vor schimba viața cetățenilor din Muntenegru în bine şi în acelaşi timp, şi Muntenegru va fi bine pregătită pentru aderare”, a spus șeful Delegației Comisiei Europene la Podgorica, Aivo Orav. UE este cel mai mare donator internațional al Muntenegrului, ţară care are statutul de candidat la integrare. În negocierile de aderare până acum s-au deschis 24 din cele 32 de capitole. Un total de 16 milioane de euro vor fi alocate pentru protecția mediului, în vederea îmbunătățirii calității aerului și a apei, promovarea reciclării și pentru combaterea schimbărilor climatice, se menţionează în comunicatul Delegaţiei Comisiei Europene. Acest sprijin financiar va servi Muntenegrului şi pentru a aborda problemele legate de riscul de inundații, conservarea, protecția și îmbunătățirea calității apei. Capitolul privind protecția mediului, pe care Muntenegru urmează să-l deschidă, este considerat de mulți ca fiind unul dintre cele mai dificile. Restul de 6,9 milioane de euro pe care Muntenegru le-a primit din partea Uniunii se vor direcţiona spre consolidarea competitivității economiei, în special a întreprinderilor mici și mijlocii.
www.beta.rs – 14 ianuarie