În Republica Moldova, Grupul parlamentar al Partidului Liberal iniţiază procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Igor Dodon, pe care îl acuză de încălcarea Constituţiei. Partidul Democrat a anunţat că va decide ulterior dacă va susţine iniţiativa. Relatează Victor Pogor de la Radio Chişinău.
Reporter: Liderul PL, Mihai Ghimpu, a făcut referire într-o conferinţă de presă la faptul că Igor Dodon l-a felicitat pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, după aşa-zisele alegeri prezidenţiale din regiune. Potrivit liberalilor, Igor Dodon şi-a încălcat astfel jurământul, dar şi unele prevederi ale Constituţiei. Propunrea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi, însă preşedintele poate fi demis doar prin referendum. Liberalii, care nu deţin număul necesar de mandate, s-au adresat altor colegi din parlament, în special celor din coaliţia majoritară, să semneze proiectul. Partidul Democrat nu exclude că va susţine iniţiativa de suspendare din funcţie a lui Igor Dodon, dar numai după ce va solicita opinia Curţii Constituţionale, care să spună dacă există sau nu vreo încălcare a legii fundamentale – se arată într-un comunicat al formaţiunii. Preşedinţia califică iniţiativa de suspendare a lui Igor Dodon drept o acţiune electorală. Totodată, având în vedere că pentru demiterea din funcţie este nevoie de un referendum, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Ion Ceban, scrie că Igor Dodon este gata să participe la un asemenea exerciţiu./mpetre/atataru
Acasă Republica Moldova În Republica Moldova, Grupul parlamentar al Partidului Liberal iniţiază procedura de suspendare...