Teatrul de Comedie prezintă miercuri 25 ianuarie, ora 19.00, la sala Radu Beligan premiera oficială a spectacolului Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija, scenografia și video Mircea Cantor, muzica Ada Milea, costume Andrada Chiriac, asistent scenografie Simona Marcu, creație vulpe Tiberiu Toitan și Oana Micu.
Micul Prinț și-a depășit condiția de basm pentru copii și intră într-o zonă filosofică, metafizică mult mai profundă (Alexandru Dabija).
Am încercat să creez o avancameră unde să ne pregătim pentru magica lume a Micului Prinț, în care ne dăm jos hainele zilei, gândurile ce ne-au frământat. Intrăm într-un nou univers unde vedem niște planete ciudate în loc de candelabre, unde vedem proiecții video cu peisaje stranii și unde auzim doi copii îmbrăcați în alb (un băiat și o fată) în timp ce rostesc simplu: Hoții nu îți știu ziua de naștere, Cușca e liberă, dar nu și pasărea, Focul s-a stins demult dar noi ne încălzim cu cuvintele, Mâna mea e lingura ta, te hrănește (Mircea Cantor).
Avem nevoie de Micul Prinț pentru a ne aminti lucruri pe care e păcat că le uităm (Ada Milea).
Pe scena Teatrului de Comedie vor da viață poveștii lui Antoine de Saint-Exupéry: Dorina Chiriac, Bogdan Cotleț, Valentin Teodosiu, Eugen Racoți, Alexandru Bogdan, Dan Rădulescu, Lucian Ionescu, Alexandru Turcu, Sara Chifor, Miral Solcanu, Tudor Roșu, Vlad Bazgă.
Alexandru Dabija (n. 1955, Piatra-Neamț) este unul dintre cei mai importanți regizori români ai momentului. A fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț unde a debutat în 1976, cu spectacolul „Un nou mod de a plăti vechile datorii” de Philip Massinger. Acest spectacol i-a adus premiul pentru cel mai bun regizor al anului. În cei 40 de ani de carieră a montat în întreaga țară, atât texte clasice cât și contemporane, spectacolele sale fiind apreciate de public dar și de critica de specialitate, bucurându-se de numeroase premii. Începând cu anul 1991 este regizor al Teatrului Odeon din București și a fost director al teatrului între 1991-1994 și 1996-2002. În 1995 a primit premiul UNITER „Cel mai bun spectacol” pentru Orfanul Zhao, iar în 2010 a primit Premiul Uniter „Cea mai bună regie” pentru spectacolul Pyramus &Thisbe 4 You. În 2014 i-a fost dedicată secțiunea ”Personalități notorii ale teatrului românesc”, inaugurată în cadrul Festivalului Internațional al Artelor Scenice — Bienala Teatrului ”Eugene Ionesco” (BITEI) de la Chișinău. |
Mircea Cantor (n.1977, Oradea; în prezent trăiește și lucrează la Paris) este unul dintre cei mai apreciați artişti contemporani din lume. A plecat din ţară în 1999, iar cinci ani mai târziu a obţinut premiul Fundatiei Paul Ricard, cel mai important premiu acordat tinerilor artişti francezi. În 2011 a câstigat prestigiosul Premiu Marcel Duchamp, ocazie cu care punctează o amplă expoziție personală în Centrul Pompidou, Paris. În instalațiile, filmele sau obiectele sale abordează teme insiprate din real, pe care le impregnează de poetic, păstrând în același timp o privire lucidă, uneori critică asupra subiectelor. Imprevizibilul, incertitudinea, aspecte legate de artizanat, sunt tot atâtea direcții ce sunt chestionate prin prisma experimentului ce poate avea loc într-o expoziție de a lui, și care ne pun în raport cu diferite câmpuri ale cunoașterii, diferite perspective, energii.
Lucrările lui Cantor se află în importante colecții de artă precum MoMA New York, Centre Pompidou – Paris; Rennie Collection-Vancouver, Canada; Philadelphia Art Museum; Walker Art Center – Mineapolis; Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía – Madrid; MNAC – București. Colaborarea cu Alexandru Dabija este o premieră în cariera sa, fiind prima scenografie pe care acesta o semnează. Spectacolul „Micul prinț” poartă semnătura inconfundabilă a universului plastic imaginat de Mircea Cantor.
Ada Milea s-a născut în 5 august 1975 la Târgu- Mureș. A absolvit Liceul Liviu Rebreanu din Bistrița (Jud. Bistrița-Năsăud) profilul fizică-chimie, iar mai târziu – Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția Actorie, cu rolul „Doamna Quickly” din „Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare. A fost actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, apoi a devenit artist independent. A realizat coloana sonoră pentru numeroase spectacole de teatru. „Micul prinț” îi aduce în palmares încă o colaborare cu regizorul Alexandru Dabija.
Spectacol realizat cu sprijinul Institutului Francez din București.