La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart. În deschidere, orchestra va interpreta Uvertura operei Wilhelm Tell de Rossini, iar după pauză Simfonia nr. 4 în la major, op. 90 – Italiana de F. Mendelssohn.
Unul dintre marii violonişti români, Ion Voicu a început studiul viorii la vârsta de 6 ani, după câţiva ani profesorul său s-a declarat depăşit de micul lui elev, iar la 14 ani a fost admis la Academia Regală de Muzică din Bucuresti, unde a intrat direct în anul V şi a absolvit cursurile care durau sapte ani, în doar trei ani. Ion Voicu, artist născut într-o familie de muzicieni, s-a perfecţionat cu George Enescu, a lucrat şi sub îndrumarea marelui violonist rus David Oistrakh, iar pe parcursul a 50 de ani de carieră a susținut mii de concerte în întreaga lume. În amintirea marelui artist, de la a cărui dispariţie se împlinesc în 2017 douăzeci de ani, Orchestra Naţională Radio –primul ansamblu alături de care a cântat Ion Voicu – îi dedică acest concert extraordinar.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
BIOGRAFII
ALEXANDRU TOMESCU
Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu (născut în 1976), întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius.
Fiu al unei familii de muzicieni, studiază primii șapte ani cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.
Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate trebuie menţionate Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.
A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).
Din anul 2007, în urma unui concurs, îi este încredinţată, deocamdată până în 2018, vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată, în care, sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în zeci de localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics.
O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.
MĂDĂLIN VOICU
Descoperind tainele muzicii prin intermediul viorii, Mădălin Voicu a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu George Manoliu şi Cornelia Bronzetti. Ulterior, Mădălin Voicu avea să studieze şi dirijatul, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii Oltenia şi al Filarmonicii Paul Constantinescu, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare. A susţinut concerte alături de Orchestra de Cameră Bucureşti, înfiinţată de către distinsul violonist Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere. Alături de activitatea artistică Mădălin Voicu s-a dedicat între anii 1990-1995 unei intense activităţi didactice, la pupitrul Orchestrei Conservatorului din Izmir. O altă latură a personalităţii sale a fost reprezentată de implicarea în viaţa politică, astfel maestrul Mădălin Voicu a fost deputat şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mass-Media a Camerei Deputaţilor, Secretar general al UNESCO pentru România şi Preşedinte de Onoare al Romilor din România. Pentru meritele sale a fost decorat de către Preşedintele României cu Ordinul Credincios în grad de Cavaler. Mădălin Voicu este un promotor al tinerelor generaţii de muzicieni, iar prin intermediul Fundaţiei Internaţionale Ion Voicu, realizează o serie de concerte, numeroşi artişti fiind răsplătiţi cu premii din partea Fundaţiei. Anul 2017 marchează 50 de ani de activitate artistică ai maestrului Mădălin Voicu, primul său concert fiind susţinut chiar pe scena Sălii Radio.