Rusia se declară pregătită să aibă întâlniri cu Administraţia Trump

Rusia se declară pregătită să aibă întâlniri cu Administraţia Trump pentru a discuta chestiuni precum stabilitatea strategică, scutul antirachetă din Europa sau testele nucleare, după ce preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii îşi va prelua oficial funcţia. Declaraţia a fost făcută astăzi, într-o conferinţă de presă, de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

Corespondenţă de la Moscova – Reporter: Alexandr Beleavschi – Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezminţit informaţiile din presă privind o apropiată întâlnire, în Islanda, între Vladimir Putin şi Donald Trump, informaţie dezminţită, ieri, şi de purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Şeful diplomaţiei ruse a declarat, de asemenea, că nu consideră că preşedintele ales al SUA ar fi propus Moscovei ridicarea sanţiunilor americane impuse după anexarea Crimeii contra unui nou acord în domeniul dezarmării nucleare, aşa cum a fost interpretată de anumiţi comentatori interviul lui Trump pentru The Times şi Bild. Serghei Lavrov a numit prioritară şi pentru Rusia reluarea dialogului cu SUA în domeniul stabilităţii strategice, care, însă, – a spus el – va trebui să ţină cont nu doar de armamentul nuclear, ci şi de alţi factori de influenţă, inclusiv armele strategice nenucleare şi scutul american antirachetă.

Serghei Lavrov: Este, desigur, şi programul apărării antirachetă, care modifică balanţa strategică, şi aici trebuie să negociem ce trebuie făcut pentru ca aceste modificări ale balanţei strategice să nu ducă la destabilizarea situaţiei./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie