Jack Nicholson îşi încheie cariera de actor, după 60 de ani, a declarat prietenul său, actorul Peter Fonda. „Cred că de fapt, s-a retras deja”, a susţinut Fonda, citat de publicaţia „Sun”. „Nu vorbesc despre acest lucru în locul său, însă a făcut o treabă excelentă și este foarte bine din punct de vedere financiar”, a adăugat prietenul starului. Pe parcursul întregii sale cariere, actorul în vârstă de 79 de ani a fost nominalizat de 12 ori la premiul Oscar, pe care l-a câștigat de trei ori pentru peliculele „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Mai bine nu se poate” și „Cuvinte de alint”. Jack Nicholson a primit şi șapte premii „Globul de Aur”, inclusiv Premiul Cecil B. DeMille, pentru întreaga carieră./ddaniela
(www.24chasa.bg – 18 ianuarie)