Într-un discurs ţinut la Londra, premierul Theresa May a prezentat principiile după care se va ghida în abordarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, prilej pentru presa internaţională de a face numeroase speculaţii şi comentarii legate de acest subiect. Planul în 12 puncte prevede, după cum notează The Independent, că Regatul Unit va părăsi piaţa comună şi va încerca să negocieze un nou acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, din exterior. Premierul va supune acest plan aprobării parlamentului însă, comentează The Independent, unele surse au indicat că ţara va părăsi blocul chiar dacă acel acord va fi respins. Aceasta ar însemna un Brexit dur, mai arată publicaţia citată, precizând că premierului britanic „nu îi este teamă să părăsească blocul chiar şi fără vreun acord”, pentru că „niciun acord este oricum mai bun decât un acord prost pentru Marea Britanie”. După cum arată The New York Times, premierul May a subliniat că îşi doreşte cel mai extins posibil acces la piaţa unică dar nu şi apartenenţa la aceasta. Reacţiile internaţionale nu întârzie să apară în urma discursului susţinut de premierul britanic. Preşedintele Consiliului European, citat de The Guardian, afirmă că discursul arată că „Marea Britanie devine mai realistă”. Potrivit publicaţiei, Donald Tusk a declarat – cităm – „Este un proces trist dar un anunţ mult mai realist în privinţa Brexit. Cei 27 rămân uniţi şi gata să negocieze după articolul 50”. Negociatorul-şef al Comisiei Europene pe problema Brexit, Michel Barnier, spune că „obţinerea unui acord de tranziţie este o prioritate”. Potrivit The Independent, el a arătat că „Suntem gata când este şi Marea Britanie. Doar notificarea privind activarea articolului 50 poate porni negocierile. Prioritatea mea este să obţin cel mai bun acord pentru cei 27”. Din The Telegraph aflăm că ministrul german de externe este de părere că discursul „a generat mai multă claritate privind planurile britanicilor şi a demonstrat deschiderea premierului May de a se angaja într-un parteneriat constructiv şi pozitiv cu Uniunea Europeană”. Preşedintele Comisiei Europene ar putea prezenta o poziţie în cursul discursului pe care îl ţine astăzi în plenul Parlamentului European iar cancelarul german urmează să analizeze discursul premierului britanic tot astăzi, împreună cu membrii cabinetului, pentru a stabili poziţia Germaniei privind Brexit, mai arată The Telegraph. „Dacă Marea Britanie se separă de Europa, atunci Scoţia încearcă să se separe de Marea Britanie” este mesajul pe care premierul scoţian, Nicola Sturgeon, îl transmite autorităţilor londoneze. Potrivit publicaţiei scoţiene The Daily Record, premierul Sturgeon arată că un nou referendum privind independenţa Scoţiei ar putea fi organizat pentru a contracara decizia Londrei de a părăsi piaţa comună.
Uniunea Europeană nu are de gestionat doar problema Brexit ci şi un Donald Trump tot mai dur în declaraţiile care privesc NATO, UE şi Germania. „Atacul lui Trump siderează Europa”, scrie The Times, care aminteşte că „Angela Merkel exercită presiuni în vederea unei întâlniri cu Donald Trump după ce acesta a provocat uimire şi agitaţie printre liderii europeni, atacând NATO, UE şi pe însuşi cancelarul german”. Preşedintele american ales a lăudat într-un interviu Brexit, sugerând că şi alte state trebuie să urmeze exemplul. Donald Trump a calificat NATO drept demodat şi s-a pronunţat pentru relaxarea sancţiunilor impuse Rusiei. Iar criticile la adresa politici liberale germane cu privire la refugiaţi l-au făcut pe preşedintele francez să protesteze şi să afirme că „Europa nu are nevoie de sfaturi din afară care să îi arate ce trebuie să facă”, după cum mai notează The Times.
Uniunea Europeană este atacată şi dinspre răsărit, preşedintele Republicii Moldova declarând la Moscova că ia în calcul anularea acordului de asociere cu UE. Sub titlul „Dodon a vorbit pe placul lui Putin la Moscova”, ziarul Timpul de la Chişinău scrie că Igor Dodon a declarat – cităm – că „acest acord nu a oferit niciun avantaj pentru Republica Moldova. Am pierdut piața rusă, și, destul de ciudat, volumul exporturilor către Uniunea Europeană, de asemenea, a scăzut”. Vorbind despre relaţia cu Republica Moldova, preşedintele rus – citat de TASS – a arătat că „Multe vor depinde de modul în care Moldova îşi va construi relațiile cu Uniunea Europeană – mă refer aici la acordul semnat şi promulgat pentru asocierea Moldovei cu Uniunea Europeană”. „Noi nu suntem deloc împotrivă ca partenerii noştri, inclusiv Moldova, să-şi dezvolte relaţiile cu parteneri indiferent de unde ar fi, inclusiv din Europa, însă am dori ca această activitate comună să se deruleze într-un regim convenit, pentru a nu distruge nimic din ceea ce avem”, a mai arătat liderul de la Kremlin, citat de TASS.
Florin Matei, Agenţia de presă RADOR