Barack Obama s-a adresat naţiunii într-o ultimă conferinţă de presă

Cu puţin timp în urmă, la Washington, Barack Obama a susţinut ultima sa conferinţă de presă, cea de la încheierea mandatului de preşedinte al SUA. El s-a declarat satisfăcut de modul în care justiţia şi-a îndeplinit rolul în societatea americană.

Corespondenţă de la Washington – Reporter: Doina Saiciuc – Primul preşedinte afroamerican al SUA îşi va încheia cel de-al doilea şi ultimul mandat peste mai puţin de două zile. El a devenit o figură centrală în istoria Americii înainte chiar de a fi fost inaugurat în ianuarie 2009. Domnul Obama s-a adresat naţiunii într-o ultimă conferinţă de presă, încheiată cu scurt timp în urmă, într-un moment în care procentul său de aprobare a atins cel mai înalt nivel din iunie 2009 încoace. Un sondaj de opinie CNN/ORC, desfăşurat între 12 şi 15 ianuarie, arată că preşedinţia sa este amplu percepută ca un succes, cu o majoritate a respondenţilor declarând că vor resimţi lipsa lui Barack Obama la Casa Albă. Barack Obama îşi încheie, aşadar, peste mai puţin de două zile preşedinţia cu un nivel de aprobare de 60%. Acesta îl plasează aproape în fruntea listei foştilor preşedinţi, înainte de a părăsi Casa Albă, singurii care îl depăşesc fiind Bill Clinton, cu 66 procente de aprobare în ianuarie 2001, şi Ronald Reagan, cu 64 procente de aprobare în ianuarie 1989. Aproape două treimi dintre americani – 65% spun că preşedinţia lui Obama a fost un succes, cu aproape jumătate – 49% arătând că succesul s-a datorat forţei sale personale mai curând decât circumstanţelor care nu au fost sub controlul său. În acest context a susţinut Barack Obama ultima sa conferinţă de presă la Casa Albă. El a mulţumit corpului de presă de la Casa Albă, apreciind extraordinarul serviciu pe care o presă liberă îl face unei adevărate democraţii. Preşedintele Obama a implicat aici, fără să numească, relaţia deloc confortabilă a presei adesea critice cu preşedintele ales. Barack Obama a fost întrebat, între altele, ce crede despre intenţia sugerată de către Donald Trump de a ridica sancţiunile impuse Rusiei.

Barack Obama: Cred că este important să ne amintim că raţiunile pentru care au fost impuse sancţiuni împotriva Rusiei privesc acţiunile sale în Ucraina şi este important ca SUA să apere principiul de bază, acela ca ţările mari să nu invadeze şi să nu hărţuiască ţări mai mici. Ucraina este o ţară independentă şi acesta este un bun exemplu privind rolul vital pe care America trebuie să continue să-l joace în lume, menţinând norme şi valori de bază.

Reporter: În memorandumul său adresat naţiunii de Preşedinţie, Barack Obama arată că lasă ţara într-o formă excelentă pentru preşedintele ales Donald Trump. are doar câteva regrete care includ faptul că nu a reuşit reforma emigraţiei şi controlul asupra portului liber de armă, proiecte care au fost blocate de Congres. O reformă de bun simţ a emigraţiei i-ar încuraja pe cei mai buni şi mai străluciţi oameni din întreaga lume să studieze, să stea şi să creeze locuri de muncă în America – spune domnul Obama. Altfel, preşedintele Obama are încotro să arate. A creat mai mult de 15 milioane de locuri de muncă, a redus rata sărăciei, a asigurat medical mai mult de 20 de milioane de americani şi a readus acasă aproape 180.000 de militari din două războaie în decursul a opt ani de zile. „America este mai puternică şi mai prosperă decât atunci când mi-am început preşedinţia – spune domnul Obama, care se declară mândru să predea succesorului său o asemenea ţară. Administraţia republicană şi Congresul controlat de republicani acţionează, însă, rapid pentru a anula reforma sistemului de sănătate a preşedintelui, aşa-numita ObamaCare. O nouă analiză publicată ieri de Biroul pentru buget al Congresului ajunge la concluzia că dacă Congresul anulează actul de îngrijire medicală accesibilă, în primul an după o asemenea decizie, 18 milioane de oameni şi-ar putea pierde asigurările medicale. În ce priveşte securitatea naţională, în vreme ce America a fost lovită de atacuri comise de către terorişti radicalizaţi, nicio organizaţie teroristă străină nu a plănuit şi executat cu succes un atac pe teritoriul american./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 ianuarie