În perspectiva depunerii jurământului de către Donald Trump ca preşedinte al SUA, presa internaţională anticipează deja câteva tendinţe care vor fi observate în cadrul ceremoniilor de vineri. „În mod surprinzător, învestirea lui Trump este planificată ca un eveniment într-o notă relativ joasă”, titrează Washington Post, iar revista Forbes detaliază că Trump are în vedere o ceremonie mai scurtă, prietenoasă pentru presă, pentru a putea capta cât mai multă audienţă şi interes. Astfel, el va ţine un discurs scurt, axat pe unitatea naţională, va conduce o paradă mai mică şi va participa la mai puţine baluri de învestire decât oricare alt preşedinte din istoria modernă. Trump şi-ar fi dorit, de fapt, o ceremonie mult mai strălucitoare, dar ideea adoptării unei note reţinute a venit după ce membri ai Congresului şi staruri de primă linie au început să boicoteze ceremonia de depunere a jurământului şi după ce sondajele de opinie au arătat că majoritatea americanilor dezaprobă performanţa lui Trump ca preşedinte ales, mai explică Forbes. Perioada de tranziţie dintre preşedinţia lui Obama şi viitoarea preşedinţie a lui Trump i-a afectat popularitatea acestuia din urmă, constată Los Angeles Times, detaliind că Trump este singurul dintre ultimii şapte preşedinţi aleşi a cărui popularitate a scăzut între ziua alegerii şi ziua depunerii jurământului. Dimpotrivă, Obama pleacă din funcţie cu un sprijin popular de 60%, constată Huffington Post, fiind chiar mai popular decât în primul său an de mandat, după cum observă The Independent. 6 din 10 americani se declară mulţumiţi de performanţele lui, ceea ce îl ridică peste media cotelor de popularitate la final de mandat ale ultimilor preşedinţi americani, notează şi Washington Post.
Vice-preşedintele american Joe Biden îşi încheie mandatul cu un avertisment puternic asupra unui conflict Occident – Rusia, constată Business Insider. „Statele Unite şi Europa trebuie să conducă lupta pentru a apăra valorile care ne-au adus unde suntem astăzi”, astfel încât să evităm întoarcerea la o politică a sferelor de influenţă pe care o doreşte Moscova, a spus Biden în ultimul său discurs în faţa liderilor lumii, susţinut miercuri la Forumul Economic de la Davos. „Rusia constituie principala ameninţare pentru ordinea liberală dorită de lumea occidentală”, iar Vladimir Putin „lucrează cu toate instrumentele disponibile ca să erodeze proiectul european” reţine şi La Libre Belgique din discursul lui Joe Biden. Apărând Alianţa Nord-Atlantică, instituţiile internaţionale şi Uniunea Europeană, Biden îi dă o replică viitorului preşedinte american Donald Trump ale cărui comentarii de minimizare a rolului NATO şi al UE au stârnit îngrijorare în Europa, remarcă Wall Street Journal.
În vecinătatea noastră „Președintele Moldovei a ales direcția Moscovei”, constată ziarul polonez Rzeczpospolita, detaliind că în cursul întâlnirii cu Putin, Igor Dodon și-a exprimat speranța că relațiile ruso-moldovenești „vor căpăta importanță strategică” şi a susţinut că, votând cu el, majoritatea cetățenilor Moldovei s-a pronunțat pentru „păstrarea valorilor pravoslave tradiționale”. Cotidianul polonez mai scrie că Dodon „se declară pentru federalizarea țării, prin care Chișinăul ar putea prelua controlul asupra Transnistriei, dar ar deveni în același timp dependent de Rusia”. „Dodon pune datoria de 6,5 miliarde de dolari a Transnistriei la gaz pe spatele Republicii Moldova”, titrează ziarul Independent de la Chişinău, explicând că în cadrul vizitei la Moscova, preşedintele moldovean a recunoscut datoriile Transnistriei pentru gazul natural cumpărat de la ruşi drept „datorie totală a Moldovei” faţă de compania „Gazprom”. Pe de altă parte, în timp ce, potrivit La Libre Belgique, noul preşedinte moldovean doreşte anularea acordului de asociere la UE, premierul de la Chişinău insistă că ţara doreşte să adere la UE, constată Washington Post. Cotidianul american notează că premierul Pavel Filip a reacţionat furios la propunerea lui Dodon de a renunţa la pactul comercial cu Bruxelles-ul şi a afirmat că, potrivit constituţiei ţării, preşedintele nu are dreptul „să anunţe sau să ia asemenea decizii”, iar declaraţiile lui Dodon sunt „pură retorică politică”. De altfel, „Politicienii de dreapta îl acuză pe preşedintele Igor Dodon de trădarea intereselor naţionale”, după cum titrează Infotag, iar Financial Times avertizează că dacă va încerca să anuleze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană „Igor Dodon ar putea avea soarta fostului lider de la Kiev Victor Ianukovici”. Ideea este susţinută şi de un comentator al agenţiei Unimedia de la Chişinău care conchide: „La Moscova, Dodon a pornit pe aceeași cale – cea a pierzaniei -, bătătorită de Ianukovici și alți conducători ticăloși, care au încercat să oprească roata istoriei și să readucă țările lor în vasalitatea rușinoasă a Rusiei oligarhice”.
Carolina Ciulu – RADOR