Procurorii militari au publicat o serie de fotografii din Dosarul Mineriada

Procurorii militari au publicat astăzi mai multe fotografii din Dosarul Mineriada, pentru a identifica 100 de victime reţinute din Piaţa Universităţii pe 13 iunie 1990 şi duse la Unitatea Militară de la Măgurele. Parchetul General, pe al cărui site se află imaginile, precizează că nu există suficiente date pentru identificarea celor 100 de persoane, care apar în albumele foto fără date suplimentare. Fotografiile vor fi lăsate pe site timp de 30 de zile, interval în care cei care recunosc persoanele pot lua legătura cu anchetatorii. Amintim că în Dosarul Mineriada sunt cercetaţi penal, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi generalul în rezervă Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 ianuarie