Prima orchestră de cameră din Afganistan, formată exclusiv din femei, a concertat la Forumul Economic Mondial de la Davos

„Zohra”, prima orchestră de cameră din Afganistan, formată doar din femei, a susţinut, joi şi vineri, spectacole în faţa participanţilor Forumului Economic Mondial (FEM) de la Davos. Orchestra „Zohra” este formată din 35 de muziciene, care sunt tinere, cu vârsta cuprinsă între 13 – 20 de ani. Grupul a concertat în faţa a 3.000 de directori şi oameni politici de pe întreg mapamondul, pe 19 şi 20 ianuarie. După cum titrează presa, decizia tinerelor de a concerta în faţa participanţilor FEM de la Davos este una extrem de curajoasă, întrucât în Afganistan există norme stricte privind comportamentul femeilor în societate, care le interzice femeilor să participe la susţinerea unor spectacole publice.

Forumul Economic Mondial (FEM) a debutat marţi, 17 ianuarie, la Davos, Elveţia. Tema centrală a întâlnirii din 2017 a fost leadership-ul responsabil, schimbările climatice şi energia regenerabilă, potrivit Bloomberg. Forumul s-a încheiat vineri, 20 ianuarie./vdraguta

www.interfax.ru – 21 ianuarie