Miguel Ferrer, actorul, personajul şi vocea din seriale precum „NCIS: Los Angeles” şi „Crossing Jordan” şi din filme ca „RoboCop” şi „Iron Man 3”, a încetat din viaţă joi, din cauza unui cancer la gât. Avea 61 de ani. Ferrer era fiul unei cântăreţe la modă prin anii ’50, Rosemary Clooney, şi al actorului José Ferrer, fiind văr primar cu Gerge Clooney. El a apărut timp de şapte sezoane în serialul „NCIS: Los Angeles”. Într-o declaraţie obţinută de publicaţia „Variety”, George Clooney a spus că Ferrer „făcea lumea mai luminoasă şi mai amuzantă”. Născut în Santa Monica, statul California, el şi-a început cariera ca muzician, mergând în turnee cu mama sa şi cu Bing Crosby şi făcând imprimări cu Keith Moon de la formaţia The Who pentru diverse filme şi emisiuni de televiziune./adanga/ddaniela
RADOR (23 ianuarie)