Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, a transmis pe parcursul discuţiilor de la Belgrad cu premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, că Serbia este un exemplu pentru modul uman şi eficient în care se poate răspunde la provocările crizei migratorii. Vucic a mulţumit comisarului european şi Uniunii Europene pentru ajutorul financiar de 20 de milioane de euro acordat Serbiei sub formă de ajutor umanitar în vederea depăşirii problemelor provocate de criza migratorie. Premierul Vucic a subliniat că încă de la începutul crizei Serbia a pledat pentru solidaritate şi o soluţie comună de rezolvare a crizei şi a demonstrat pregătirea de a fi parte a acestei soluţii, în conformitate cu posibilităţile sale. Comisarul Stylianides a mulţumit Guvernului Serbiei pentru că încă de la începutul crizei s-a comportat ca un partener de încredere al UE. Vucic şi Stylianides au discutat şi despre situaţia din regiune şi în acest context Vucic a subliniat că, în pofida tuturor provocărilor, Serbia va rămâne ataşată politicii de stabilitate şi de colaborare în regiune. Stylianides a transmis că UE respectă abordarea Serbiei, care demonstrează că este principalul pilon de pace şi stabilitate în Balcanii de Vest./rmihaj/gpodea
(www.rts.rs – 23 ianuarie)