La Paris a avut loc primul tur de scrutin al alegerilor primare din Partidul Socialist. Relatează Anton Cazacu:
Reporter: Cei doi finalişti la algerea primară a Partidului Socialist Francez şi a formaţiunilor mai mici care îl susţin în mod direct sunt: Benoit Hamon care reprezintă aripa stângă a partidului şi a obţinut 36% din voturile exprimate şi fostul prim-ministru Manuel Valls care a obţinut 31%. Manuel Valls a declarat într-un mod destul de dur ca alegerea la cel de al doilea tur de scrutin, duminica viitoare, va fi între un candidat care face promisiuni fără acoperire, Benoit Hamon, şi el însuşi un candidat care poate obţine victoria la alegerea prezidenţială din primăvară.
Manuel Valls: „Avem, de acum o alegere foarte clară. Algerea între o înfrângere sigură şi victoria posibilă. Alegrea între promisiuni nerealizabile şi nefinanţabile şi o stângă credibilă care îşi asumă responsabilităţile ţării”.
Reporter: Benoit Hamon a vorbit cu mai multă modestie după victoria sa la primul tur de scrutin al alegerilor primare de stânga, reacţionând totuşi la atacurile contracandidatului său. Iată ce a declarat el:
Benoit Hamon: Eu am un proiect global coerent. Este o opţiune şi nu este singura posibilă. Proiectul lui Manuel Valls este o altă opţiune care consistă în a continua ceea ce a fost făcut pană acum în cadrul guvernării. Dar cred că a continua ne conduce într-un impas. Oricum, nu spun aşa cum face el, că doar eu pot câştiga. Acest fel de vorbi nu este prea serios.
Reporter: Şansele lui Benoit Hamon de a câştiga la al doilea tur de scrutin sunt mari şi pentru că el este susţinut de cel care a ieşit pe locul al treilea, Arnaud Montebourg, fost ministru al economiei. În sânul Partidului Socialist şi printre simpatizantii formaţiunilor franceze de stânga în general, bilanţul lui Manuel Valls ca prim-ministru este extrem de criticat. În perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvară, la sfârşit de aprilie şi început de mai, o victorie acum a lui Benoit Hamon deschide, potrivit sondajelor, perspective foarte bune pentru fostul ministru al economiei Emmanuel Macrone. Acesta s-ar putea apropia foarte mult de rezultatul aşteptat pentru cei doi favoriţi actuali, reprezentantul forţelor de dreapta François Fillon, fost prim-ministru în timpul preşedinţiei lui Nicholas Sarkozy şi Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, formaţiunea de extremă dreaptă. În funcţie de candidatul care va câştiga alegerile primare ale Partidului Socialist, evoluţia acestuia ar putea fi foarte diferită, putându-se ajunge chiar la o scindare a acestei formaţiuni politice. Participarea la această consultare va şi ea importantă. La primul tur de scrutin mai puţin de două milioane de francezi şi-au exprimat opţiunea, în timp ce la alegerile primare ale forţelor de dreapta au participat cu mult peste patru milioane de francezi./lazard/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie