Premierul Sorin Grindeanu continuă astăzi discuţiile cu membrii cabinetului său pe tema proiectului de buget pe 2017. Ieri, şeful guvernului a anunţat că mai mulţi bani vor primi: Transporturile, Sănătatea, Agricultura şi sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Există însă şi instituţii, precum Parlamentul, care vor fi finanţate cu sume mai mici. Potrivit proiectului de buget – pus în dezbatere -, Radioul public are prevăzute sume mai mici decât cele anunţate la sfârşitul anului trecut.
Pe agenda de astăzi a guvernului se mai află proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2017, amânarea unor termene, precum şi o serie de măsuri fiscal-bugetare – transmite redactorul nostru Petruţa Obrejan./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie