Joi a apărut în Monitorul Oficial proiectul de lege menţionat, elaborat de un comitet de iniţiativă format din zece membri ai Consiliului Secuiesc din Gheorgheni, care urmează să fie prezentat legislativului din România în calitate de iniţiativă civică.
Textul proiectului înaintat în noiembrie anul trecut, are ataşată şi evaluarea unui consiliu de experţi care verifică corectitudinea textelor juridice şi care a propus legislatorilor respingerea iniţiativei. Acesta afirmă că s-a decis respingerea proiectului de lege, deoarece în opinia lor iniţiativa prevede înfiinţarea unei entităţi de stat paralelă dar separată faţă de statul naţional român, ceea ce este anticonstituţional.
„Pasul următor trebuie să fie strângerea de semnături” – a precizat Zsolt Árus, preşedintele Consiliului şi unul dintre iniţiatori. Árus a declarat la solicitarea MTI că săptămâna viitoare se va începe adunarea semnăturilor la Gheorgheni, dar organizarea strângerii semnăturilor din restul ţării îi revine Consiliului Naţional Secuiesc. Preşedintele CNS Balázs Izsák menţionase anterior că prezentarea proiectului de autonomie ar trebui făcută de noua reprezentare parlamentară a maghiarilor din Transilvania. În privinţa iniţiativei civice, Izsák consideră că aceasta este doar o posibilă alternativă, deoarece legea referitoare la aceasta este creată în aşa fel, încât maghiarii să nu poată propune iniţiative cetăţeneşti referitoare la problemele lor specifice.
Cetăţenii din România pot propune dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege în cazul în care se bucură de susţinerea a cel puţin 100.000 de persoane. O condiţie prealabilă a strângerii de semnături este obţinerea unei aprecieri din partea Consiliului legislativ, urmând ca aceasta să apară în Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă că este nevoie de sprijin şi din partea acelor judeţe în care maghiarii trăiesc în număr mai mic.
Referitor la statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, s-a organizat un vot mai întâi în 2004, apoi în 2012. Proiectele care au fost iniţiate la vremea respectivă au fost respinse în ambele cazuri fără dezbatere şi fără un vot de susţinere.(MH/MTI)
MAGYAR HÍRLAP (Ungaria), 26 ianuarie 2017
Traducerea: Imola Stănescu