Guvernul a aprobat, astăzi, normele de aplicare a unui program-pilot stabilit anul trecut privind acordarea unei mese calde gratuite elevilor care provin din familii sărace din 50 de şcoli şi grădiniţe aflate în zone geografice dezavantajate economic sau geografic. Astfel, copiii prezenţi la cursuri vor primi, în funcţie de posibilităţile şcolilor, hrană caldă sau pachete alimentare. Acestea vor conţine, potrivit deciziei executivului, produse de panificaţie, carne, brânzeturi sau alte derivate din lapte, legume şi un fruct. Alimentele respective vor fi livrate zilnic, din unităţi autorizate, ambalate şi etichetate corespunzător şi nu vor conţine aditivi alimentari, conservanţi sau orice alt tip de potenţiatori de arome şi gust. /rduinu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie