Preşedintele american, Donald Trump, a emis o interdicţie de intrare în SUA a refugiaţilor sirieni până la noi dispoziţii, măsură ce face parte dintr-un ordin executiv care impune o restricţie mai multor altor posibili imigranţi. Preşedintele a anunţat că măsura a fost luată pentru a ţine teroriştii radicali islamici departe de Statele Unite ale Americii. „Înfiinţez noi măsuri de filtrare pentru a ţine teroriştii radicali islamici departe de Statele Unite ale Americii. Nu-i vrem aici. Vrem să ne asigurăm că nu permitem accesul în ţară tocmai celor cu care se luptă soldaţii noştri peste hotare. Vrem să îi primim în ţară doar pe cei care sprijină ţara noastră şi iubesc profund poporul nostru.” Ordinul executiv suspendă pentru patru luni accesul refugiaţilor în Statele Unite şi autorizează „filtrarea extremă”, măsură ce încă nu este destul de clar ce presupune. Emiterea de vize către cetăţenii statelor Iran, Irak, Somalia, Sudan, Libia şi Yemen a fost suspendată pentru o perioadă de trei luni. Măsurile luate de Donald Trump au fost imediat criticate de către cei care susţin drepturile refugiaţilor. Organizaţia American Civil Liberties Union (ACLU) a anunţat că măsura „filtrare extremă” este un eufemism pentru discriminarea musulmanilor, relatează corespondenţii BBC. /cstoica/gpodea
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 ianuarie)