Calendarul evenimentelor, 31 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Programul președintelui României, Klaus Iohannis:
• ora 12:30 – şedința Consiliului Suprem de Apărare a Țării
• ora 15:00 – primirea noilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii

– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare
• Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
• Comisia pentru sănătate şi familie

– Ministere
* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu ministrul irlandez de stat însărcinat cu Afacerile Europene, Protecția Datelor și pentru Piața Unică Digitală a UE, Dara Murphy – ora 10:00, la sediul MAE
* Întrevederea secretarului de stat din cvadrul MAE, George Ciamba cu secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului francez al Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale, Harlem Désir –  ora 11:00, la sediul MAE
* Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu ministrul irlandez de Stat însărcinat cu Afacerile Europene, Protecția Datelor și pentru Piața Unică Digitală a UE, Dara Murphy – ora 11:00, la sediul Guvernului
* Ministrul român delegat pentru Afaceri Europene, din cadrul MAE, Ana Birchall, și Ministrul irlandez de Stat însărcinat cu Afacerile Europene, Protecția Datelor și pentru Piața Unică Digitală a UE, Dara Murphy, vor susține o conferință comună de presă, cu ocazia vizitei pe care oficialul irlandez o efectuează în România – ora 12:30, la sediul MAE, sala Grigore Gafencu

– Apărare, Interne
* Oradea: Conferinţă de presă organizată cu prilejul prezentării raportului de activitate pe anul 2016 al Poliţiei Locale Oradea – ora 10:00, la Primăria Oradea

– Diaspora
* Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, Asociația Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, Asociația Europeană de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu” organizează  evenimentul dedicat personalității lui Nichita Smochină, o evocare din seria „Oamenii Transnistriei” – ora 18:00, la Clubul Țăranului Român. Invitați:dr. Constantin Corneanu, istoric, dr. Dorin Lozoveanu, Geograf, Moderator: dr.Mihai Nicolae

– Administraţie
* Şedinţa Colegiului Prefectural al municipiului Bucureşti – ora 10:00, la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Sala de şedinţe, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp B, etaj 3, camera 365
* Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Sectorului 1 – ora 14:00, la Primăria sectorului 1, sala de şedinţă, Bd. Banu Manta, nr. 9
* Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Sectorului 4 – ora 12:00, la Primăria sectorului 4, Bd. George Coşbuc, nr. 6-16
* Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Sectorului 5 – ora 10:00, la Primăria sectorului 5, Str. Constantin Mille, nr. 10, etaj 3, sala 301
* AlbaIulia: Conferință de presă organizată de Primăria municipiului cu ocazia semnării unui protocolul de parteneriat cu Fundația Inter-Art, pentru implementarea unei serii de proiecte cultural-educative de valorificare a patrimoniului cultural – ora 11:00, în sala de conferințe a Primăriei, Calea Moților nr.5A

– Juridic
* Primul termen al judecării pe fond în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la DGASPC Teleorman – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
* Termen în dosarul Gala Bute în care este judecată Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
* Pronunţare în dosarul în care fostul deputat, Ludovic Orban este acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
* Termen în dosarul în care fostul deputat, Sebastian Ghiţă este judecat pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploieşti – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

– Economic
* Colocviul „Implicaţiile Legii dării în plată după decizia CCR” – ora 10:00, la sediul Institutul Bancar Român (IBR), Str. Negru Vodă nr. 3,intrarea C
* eJobs Group susţine o conferință de presă pe tema  evoluției pieței muncii în 2016 și a perspectivelor de creștere pentru 2017 – ora  10:30, Impact Hub, Str. Halelor, nr. 5, etaj 2
* Conferinţa de presă organizată pentru prezentarea rezultatelor financiare şi de vânzări ale Automobile Bavaria Group şi MHS Truck and Bus Group, înregistrate în anul 2016 – ora 11:30, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Media. În cadrul aceluiaşi eveniment, Automobile Bavaria donează un autocar MAN, Teatrului Naţional ce va servi instituţia în deplasările la turneele din ţară sau străinătate, o întărire a parteneriatului pentru cultură şi un angajament de a susţine suplimentar asftel de proiecte

– Învăţământ
* Dezbaterea „Etică şi integritate academică. Plagiatul: cauze, dimensiuni ale fenomenului şi politici”, organizată de Institutul de Cercetare al Universităţii din Bucureşti – ora 15:00, la Palatul Facultăţii de Drept, Sala Stoicescu, Bd. M. Kogălniceanu nr. 36-46
* Sfântu Gheorghe: Conducerea Liceului Tehnologic „Kos Karoly” din localitate va organiza un miting de protest împotriva deciziei Consiliului Municipal de a comasa această instituţie cu Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” – între orele 13:00 şi ora 15:00, în faţa Consiliului Local

– Mass-Media
*  Şedinţa Consiliul Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Cultură
* Librăria Sophia organizează vernisajul expoziţiei de miniaturi textile „Confluenţe” (31 ian. – 17 feb.) a artiştilor plastici Angela Popescu şi Daniela Jurescu – ora 18:00. Invitaţi: pr. Georgian Păunoiu lector univ.dr. Ioana Avram, Costion Nicolescu
* Are loc  lansarea albumului cu ilustrații  „Dragoste cu năbădăi”, semnat de Georges Wolinski, una dintre victimele atentatului comis la sediul revistei „Charlie Hebdo” și cartea „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune a soției sale, Maryse Wolinskide – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
* Spectacolul „Beatles Flamenco Jazz” cu hituri ale trupei Beatles explorate într-o manieră nonconformistă de jazz şi flamenco – ora 20:00, la Teatrul Nottara. Vor urca pe scenă interpreta de jazz Irina Sârbu, Lucas Molina, dansator din Buenos Aires, alături de Jazz Syndicate, care reuneşte reprezentanţi ai noului val de instrumentişti de jazz din România
* Baia Mare: Vernisajul expoziţiei inaugurale pentru anul 2017 „Salonul de iarnă” a membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic” – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, în Salonul Artelor. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş

– Sport
* Craiova: SCM ‘U’ Craiova înfruntă echipa italiană Azimut Modena, într-un meci din Grupa D a Ligii Campionilor la volei masculin – ora 19:00, Sala Polivalentă
* Au loc două partide din sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin:
• Turda: AHC Potaissa Turda – SCM Politehnica Timişoara – ora 18:00, Sala Gh. Bariţiu
• Călăraşi: AHC Dunărea Călăraşi – CSM Bucureşti – ora 20:00, Sala Sporturilor
* Cârţa: În Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă se joacă partida Steaua Bucureşti – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 18:30
* Echipele din Liga I se pregătesc pentru reluarea campionatului intern de fotbal:
• Budapesta: ACS Poli Timişoara – Honved Budapesta – ora 15:00,  Complexul SZAC
• Belek, Turcia: FC Steaua Bucureşti – Wisla Cracovia – ora 16:30

– S-a întâmplat într-o zi de 31 ianuarie
* Acum 173 de ani (1844) Adunarea Obştească a Moldovei vota, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi
* Cu 116 ani în urmă (1901) avea loc premiera absolută a operei „Trei surori”, scrisă de dramaturgul rus Anton Cehov, la Teatrul de artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski)
* În urmă cu 59 de ani (1958) avea loc prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”. Satelitul a fost lansat de o rachetă purtătoare tip Juno1, cu patru trepte. Rampa de lansare se afla în apropiere de coasta Cape Carnaval, din statul Florida de pe coasta Atlanticului. „Explorer 1” a fost primul satelit american care a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen. „Explorer 1” este primul satelit artificial lansat de SUA, fiind al treilea pe glob după sateliţii sovietici Sputnik 1 şi 2. „Explorer 1” a fost primul satelit integrat într-un program de explorare, fiind dotat cu sonde de explorare spaţială, care au furnizat date cu privire la ionosfera din regiunea polară
* Acum 7 ani (2010) filmul „Avatar”, în regia lui James Cameron, devenea primul film din istoria cinematografiei care a trecut de încasări de 2 miliarde şi jumătate de dolari, devenind astfel producţia cu cele mai mari încasări pe plan mondial din toate timpurile. Cel mai recent film din saga „Star Wars” – „The Force Awakens” (r. J.J. Abrams) a reuşit totuşi să-l detroneze, înregistrând, în al treilea weekend de la lansare, în America de Nord, încasări record de 88,3 milioane de dolari, în timp ce „Avatarul” a totalizat 68,5 milioane în a treia săptămână de difuzare în 2009

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Bosco, preot (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– 1418: A murit Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1418, singurul domn român care nu a fost vasal nimănui; în timpul domniei sale, ţara a cunoscut o puternică dezvoltare economică, o consolidare militară şi o afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei; remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat, a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova; a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa; a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia (ctitoria sa) (n. 1355)

– 1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1941)

– 1945: S-a născut antrenoarea emerită de atletism Viorica Enescu (m. 2015)

– 1953: S-a născut Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor şi instrumentist (baterist)

– 1955: S-a născut jucătoarea de tenis de câmp Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa

– 1990: A murit regizorul de film şi scenaristul Alexandru Tatos (n. 1937)

– 1993: A murit omul politic liberal şi scriitorul Ionel V. Săndulescu (n. 1919)

– 2003: A murit scriitorul Nicolae Fulga (n. 1935)

– 2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1913)

– 2008: A murit teatrologul Virgil Brădăţeanu (n. 1927)

– 2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui (n. 1936)

– 2009: A murit inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991 şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998 (n. 1931)

– 2009: A murit soprana Mariana Stoica (n. 1933)

– 2013: A murit filosoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996) (n. 1935)

– 2014: A murit soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea (n. 1929)

EVENIMENTE EXTERNE

– Paris: Reuniunea anuală la nivel înalt a Congresului Autorităților Locale și Regionale și Comitetului European al Regiunilor

– Erevan: Seminar cu privire la prevenirea violenței împotriva femeilor, organizat de Consiliul Europei, în cooperare cu Armenia United Nations Population Fund (UNFPA), la hotel Mariott, sala Ararat

– Islamabad: Vizită a liderului palestinian Mahmoud Abbas (31 ian. – 1 feb.)

– Londra: Parlamentul britanic dezbate proiectul de lege care permite guvernului să declanşeze procesul de ieşire din UE prin activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona (până la 1 februarie)

– Stockholm: Întrevedere a cancelarului german Angela Merkel cu prim-ministrul suedez Stefan Lofven; discuţiile se vor axa pe Brexit, imigraţie şi alte chestiuni având legătură cu actualitatea europeană

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Nauru; proclamarea independenţei – 1968

– 1797: S-a născut compozitorul austriac Franz Schubert (m. 1828) – 220 de ani

– 1868: S-a născut chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a elementelor chimice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1914 (m. 1928)

– 1881, 31.I/12.II: S-a născut balerina rusă Anna Pavlova (m. 1931)

– 1902: S-a născut Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (m. 1986) – 115 ani

– 1921: S-a născut Mario Lanza, tenor american de origine italiană (m. 1959)

– 1923: S-a născut Norman Mailer, prozator american (m. 2007)

– 1924: S-a născut regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (m. 1994)

– 1933: A murit scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (n. 1867)

– 1935: S-a născut romancierul japonez Kenzaburō Ōe; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1994

– 1981: S-a născut Justin Timberlake, cântăreţ american de muzică pop, compozitor, producător, dansator şi actor

– 1982: S-a născut Elena Paparizou, cântăreaţă greacă (născută în Suedia), câştigătoare a concursului Eurovision în anul 2005, cu melodia „My Number One” – 35 de ani

– 2014: A murit regizorul maghiar Miklós Jancsó (n. 1921)

– 2015: A murit actrița americană Lizabeth Scott (pe numele ei adevărat Emma Matzo) (n. 1922)

– 2015: A murit omul politic german Richard Karl Freiherr Von Weizsäcker, fost preşedinte al Germaniei în perioada 1984-1994 (n. 1920)

– 2016: A murit prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan, care a lucrat la BBC şi a prezentat mulţi ani concursul Eurovision (n. 1938) – 1 an

* * * * *