Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte pentru discuţii asupra bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, pentru discuţii asupra bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. Este ultimul aviz pentru bugetul pe 2017. Şeful statului a atras atenţia că intenţia cabinetului Grindeanu de a reduce fondurile pentru sistemul de securitate ar reprezenta o gravă eroare pentru că afectează siguranţa cetăţenilor. Dar premierul i-a răspuns deja, la un post de televiziune, că proiectul nu va mai fi modificat. Guvernul ar urma să se reunească imediat după şedinţa CSAT pentru adoptarea bugetului, după care la Parlament va fi programată o întâlnire a conducerilor celor două Camere pentru stabilirea calendarului de dezbatere./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 ianuarie