Guvernul Romaniei a adoptat marţi seara târziu o ordonanţă de urgenţă vizând dezincriminarea abuzului în serviciu, o lovitură la adresa eforturilor de mai mulţi ani de a reduce corupţia în acest stat est-european. Ministrul justiţiei, Florin Iordache, a declarat că măsura va dezincrimina cazurile de abuz oficial în serviciu al cărui prejudiciu este mai mic de 200.000 de lei (47.800 de dolari). Zeci de mii de români au protestat împotriva ordonanţelor în ultimele săptămâni, motivând că acestea vor slăbi eforturile împotriva corupţiei. După anunţul privind adoptarea ordonanţei, protestatarii s-au adunat în faţa sediului guvernului, calificând drept „ciuma roşie” Partidul Social Democrat, aflat la guvernare.
„Această măsură va lipsi de relevanţă lupta anti-corupţie”, a declarat pentru Associated Press procurorul-şef anti-coruptie, Laura Codruţa Kovesi. Ea a subliniat că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis în instanţă 1.170 de cazuri de abuz în serviciu în ultimii trei ani, cu un prejudiu total de 1 miliard de euro.
Ministrul Iordache a declarat că propunerea privind graţierea a mii de deţinuţi va fi trimisă spre aprobare în Parlament, unde partidul de guvernământ deţine majoritate. Anterior, agenţia anti-corupţie a comunicat că măsura ar „încuraja comportamentul abuziv al funcţionarilor publici, imoralitatea şi nedreptatea”. Aproximativ o treime din cazurile agenţiei anticorupţie sunt legate de abuz in serviciu. DNA afirma că de o astfel de măsura ar beneficia atât viitori infractori, cât şi cei care sunt deja anchetaţi. Iordache a negat că propunerea a fost luată în beneficiul politicienilor. /mbrotacel/gioan
http://bigstory.ap.org – 31 anuarie