Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, a declarat că Serbia este hotărâtă să menţină stabilitatea în Kosovo şi să nu permită escaladarea de noi conflicte, dar acum este rândul Pristinei să-şi îndeplinească obligaţiile ce decurg din Acordul de la Bruxelles şi să permită formarea Uniunii Comunităţilor Sârbeşti din Kosovo. Declaraţia a fost făcută pe parcursul discuţiei cu noul coordonator al ONU în Serbia, Karla Robin Hershey, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare. Nikolic şi-a exprimat nemulţumirea că la reuniunile organizate de ONU, administraţia de la Pristina se prezintă ca stat independent şi nu în cadrul stabilit de Rezoluţia 1244. Preşedintele Serbiei a subliniat că Serbia rămâne angajată în colaborarea cu ONU şi a mulţumit pentru ajutorul acordat în ultimii ani, în special în timpul inundaţiilor din 2014. Coordonatorul ONU, Karla Robin Hershey, a declarat că activitatea sa se va concentra pe domenii importante pentru Serbia. „ONU este aici pentru a ajuta Serbia şi vom lucra cu statul sârb pentru a avansa condiţiile de viaţă ale cetăţenilor Serbiei” – a declarat Hershey./rmihaj/dsirbu
www.beta.rs – 3 februarie