Declaraţie de presă a fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu

Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu solicită majorităţii parlamentare PSD – ALDE să ceară Guvernului abrogarea ordonanţei de urgenţă referitoare la modificarea Codului penal şi să asigure promovarea în parlament a unui proiect de lege care să fie dezbătut în procedură normală, alături de proiectul legii de graţiere. Într-o declaraţie de presă, Emil Constantinescu spune că acest lucru este necesar având în vedere degradarea accelerată a climatului social şi a cooperării dintre instituţiile statului, care pot aduce grave prejudicii securităţii naţionale şi pot întrerupe cursul ascendent al dezvoltării economice a României./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 februarie