Constructorul german Volkswagen (VW) se confruntă cu o acţiune în instanţă în Germania după ce a fost dat în judecată de un important client corporatist în legătură cu falsificarea măsurătorilor emisiilor poluante ale motoarelor Diesel. Deutsche See, care a închiriat aproximativ 500 vehicule de la Volkswagen, a precizat că nu a putut ajunge la o înţelegere în afara curţii cu producătorul auto, informeză agenţia de presă Reuters. Volkswagen este vizat deja de mai multe acţiuni în justiţie demarate de persoane fizice, organisme de reglementare, state şi dealeri auto, multe dintre acestea fiind sub forma unor acţiuni colective demarate în Statele Unite. Compania care a dat în judecată Volkswagen este unul dintre principalii lideri ai pieţei germane de peşte şi fructe de mare. „Deutsche See a intrat într-un parteneriat cu Volkswagen pentru că Volkswagen a promis cel mai sustenabil concept de mobilitate vizând protejarea mediului înconjurator”, a informat compania germană într-un comunicat de presă. Deutsche See promovează protejarea mediului înconjurător şi, în 2010, a câştigat un premiu pentru că a fost „cea mai sustenabilă companie” din Germania. /astrugar/rcostea
(www.bbc.co.uk – 7 februarie)