Declaraţii ale vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans

Situaţia din România este urmărită în continuare la Bruxelles. la conferinţa de presă după Colegiul Comisarilor, prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a subliniat că România trebuie să menţină cursul luptei împotriva corupţiei şi al progreselor ireversibile. El a mai spus că urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă în parlamentul de la Bucureşti. Când este vorba despre lupta împotriva corupţiei, Comisia Europeană nu are culoare politică, a spus astăzi Frans Timmermans.
Frans Timmermans: „Pentru noi nu este o discuţie politică şi nici amestec în politica internă a României, este vorba de a ajuta România să-şi încheie această luptă extrem de dificilă împotriva corupţiei instituţionalizate”.
Frans Timmermans a mai spus că executivul european este gata să colaboreze cu guvernul României pentru a găsi soluţiile la problemele care îngrijorează.
Frans Timmermans: „Dacă una din probleme este aglomerarea închisorilor, suntem la dispoziţia autorităţilor să găsim acele proiecte care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor din închisori. Vrem să colaborăm, dar în acelaşi timp, poziţia noastră este foarte clară în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei. Nu trebuie mers în sens invers! Cred că este ceea ce îşi doreşte poporul român, este ceea ce merită şi noi suntem de partea lui pentru ca acest lucru să se întâmple, a adăugat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans”./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 februarie)