Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informaţii (SRI) îi audiază, la această oră, pe directorul SRI, Eduard Hellvig, şi pe ministrul de interne Carmen Dan, în legătură cu violenţele de la protestul de pe 1 februarie din Bucureşti şi a modului în care au comunicat şi au acţionat instituţiile pe care le conduc. Eduard Hellvig a declarat, la începutul şedinţei, că SRI, în timpul mandatului său, nu a fost şi nu va fi implicat politic într-o activitate de de acest gen. Colaborarea dintre SRI şi Ministerul de Interne se desfăşoară în baza unui protocol, a precizat Eduard Hellvig, fără a da mai multe amănunte despre prevederile acestui document, transmite redactorul nostru Cătălin Purcaru. Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru controlul Serviciului Român de Informaţii se află şi execuţia bugetară pentru 2017, măsurile dispuse de Curtea de Conturi şi modul în care SRI şi-a îndeplinit obligaţiile pentru punerea în aplicare a acestor măsuri./aionescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 februarie)