Într-un moment în care democraţia este în curs de a se eroda în mai mute ţări din Europa Centrală şi de Est, o încurajatoare contra-mişcare a erupt brusc în România, o ţară fostă comunistă de 20 de milioane de locuitori de la Marea Neagră. De-a lungul săptămânii trecute, gigantice manifestaţii de sute de mii de oameni au zguduit capitala Bucureşti şi alte mari oraşe, în ceea ce a fost considerat de cei mai mulţi a fi cea mai mare mobilizare politică de la căderea comunismului în 1989. Motivul care a unit oamenii a fost unul simplu, direct şi, având în vedere istoria ţării, de natură a inspira: revendicarea ca guvernul să nu dilueze legislaţia anticorupţie.
Guvernele româneşti sunt impregnate de corupţie cel puţin din zilele dictatorului Nicolae Ceauşescu, însă după aderarea la Uniunea Europeană în 2007 elita politică a ţării a ajuns sub o presiune tot mai mare din partea Bruxelles-ului pentru a adopta reforme. Rezultatul a fost, într-un final, înfiinţarea independentei Direcţii Naţionale Anticorupţie, care trimite în instanţă cazuri într-un ritm de peste 1.000 pe an – inclusiv pe acelea ale unor importanţi politicieni.
După ce a câştigat în mod convenabil nişte alegeri cu prezenţă redusă la vot în decembrie, Partidul Social Democrat (PSD) a sesizat o oportunitate de a inversa procesul de curăţenie. Mai întâi a propus o lege care ar fi graţiat pe oricine ispăşeşte o pedeapsă mai mică de cinci ani de închisoare pentru anumite infracţiuni – măsură ce pare că i s-ar fi aplicat şi liderului de facto (sic!) al partidului, Liviu Dragnea, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală. Apoi a venit o lovitură şi mai îndrăzneaţă: pe 31 ianuarie, târziu în noapte, partidul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care dezincrimina unele forme de corupţie dacă ele nu ar fi provocat pagube mai mari de 200.000 de lei, adică vreo 48.000 de dolari. Asta l-ar fi scăpat pe dl Dragnea din ghearele altei acuzaţii de corupţie, pentru care este judecat, şi i-ar fi permis să devină premier. Ar fi permis totodată guvernului să-şi reia obiceiul de a cumpăra sprijinul primarilor şi altor politicieni locali din toată ţara prin pomeni în bani.
Pariul cum că populaţia apatică va înghiţi această manevră sfruntată s-a dovedit a fi fost prost inspirat. Românii au ieşit în stradă aproape imediat, îndemnaţi de organizaţii ale societăţii civile, de Biserica Ortodoxă Română [sic! prima reacţie oficială a BOR a fost în seara de 2 februarie, printr-o declaraţie care nu-şi asuma vreo poziţie clară pro sau anti ordonanţă – n.trad.] şi de preşedintele independent ales al ţării, care a denunţat ordonanţa. Până la sfârşitul săptămânii trecute, mulţimile, deşi paşnice, se umflaseră la asemenea proporţii încât cabinetul premierului Sorin Grindeanu a votat abrogarea măsurii. Însă manifestanţii au revenit iar în stradă, duminică şi luni, cerând demisia miniştrilor.
Pare probabil ca guvernul să supravieţuiască, după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi în parlament că nu vor fi convocate noi alegeri, deşi o remaniere a cabinetului ar putea fi necesară. PSD încă mai poate încerca să eviscereze legislaţia anticorupţie, printr-o acţiune în parlament. Însă acest lucru ar risca să înfurie populaţia deja nervoasă. Românii au demonstrat că valorile democratice au prins rădăcini în ţară în ultimele două decenii, cu ajutorul aliaţilor europeni şi al SUA. Aceasta este o realizare de pe urma căreia nu are de profitat doar ţara lor: ea face Europa mai stabilă şi mai sigură. Administraţia Trump ar trebui să ia aminte la astfel de progrese înainte de a propune aruncarea la gunoi a Uniunii Europene.
THE WASHINGTON POST (SUA), 8 februarie 2017
Traducere: Andrei Suba
