Manifestaţii împotriva Guvernului Grindeanu în mai multe oraşe europene

Manifestaţii împotriva Guvernului Grindeanu au avut loc ieri şi în câteva oraşe europene. În Italia, românii au ieşit pe străzi la Roma, la Milano şi la Torino, iar în Spania, în faţa Ambasadei de la Madrid, purtînd steaguri şi strigând lozinci împotriva corupţiei şi a PSD. Şi la Haga a avut loc un marş de protest, care s-a încheiat în faţa Ambasadei României. O delegaţie a protestatarilor i-a înmânat ambasadoarei României în Olanda o petiţie în care cer un guvern fără corupţi, transparent şi responsabil. Şi la Budapesta, mai mulţi cetăţeni români s-au adunat ieri, din nou, în faţa Ambasadei României, în semn de solidaritate cu protestatarii din Piaţa Victoriei. Ei au purtat drapele naţionale şi bannere cu diverse mesaje antiguvernamentale, potrivit corespondenţilor noştri din străinătate./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie