Parchetul General consideră că CCR nu a dezincriminat abuzul în serviciu

Parchetul General consideră că, prin decizia din iunie anul trecut, CCR nu a dezincriminat infracţiunea de abuz în serviciu, ci doar a reinterpretat norma şi a stabilit care este interpretarea compatibilă cu Constituţia, fără a declara neconstituţionalitatea textului. CCR a decis că dispoziţiile articolelor din Codul Penal referitoare la abuz în serviciu sunt constituţionale, în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, „Legi şi ordonanţe ale guvernului”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Public dat astăzi publicităţii./opopescu/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie