240 de firme din 13 ţări îşi vor prezenta ofertele la Târgul de Turism al României, care se deschide, mâine, la Romexpo, în Bucureşti. Vizitatorii îşi pot cumpăra pachete turistice pentru Sărbătorile de Paşti, vacanţa de vară sau city-break-uri, reducerile fiind de până la 40 la sută, pe durata târgului.
Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism: Din punct de vedere al trendului, se pare că destinaţia externă principală este Spania în 2017, pentru că pe Spania nu am mai avut până acum o aşa ofertă. Grecia, sigur, creşte, dar Grecia creşte natural şi în Grecia deja sunt probleme de rezervări. Şi, bineînţeles, litoralul românesc este într-un vârf de formă, se vinde din noiembrie. Acum 10 ani cred că litoralul începea să vândă prin februarie-martie, acum se vinde din noiembrie. Şi, în general, este un reviriment puternic al turismului intern, adică nu numai litoralul, dar şi alte staţiuni.
Realizator: Târgul de Turism al României va fi deschis până duminică./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie