Cercetători australieni şi danezi au descoperit la un vierme o genă responsabilă de senzaţia de saţietate, care ar putea ajuta la lupta împotriva obezităţii. Această genă botezată „ETS-5” controlează semnalele creierului către intestine şi declanşează senzaţia de saţietate, precum şi nevoia de a dormi sau de a face exerciţii după luarea mesei, explică aceşti oamenii de ştiinţă a căror cercetare a fost publicată pe 13 februarie în Rapoartele Academiei Americane de Ştiinţe (PNAS). O genă similară există la om şi această descoperire deschide calea către dezvoltarea unei molecule care ar putea ajuta în controlarea excesului de greutate, reducând apetitul şi activând dorinţa de a face mai multe exerciții fizice, afirmă Roger Pocock, profesor asistent la Universitatea Monash din Australia. Atunci când intestinele au înmagazinat suficientă grăsime, creierul primeşte un mesaj care îi indică viermelui să nu se mai mişte, declanșând o fază de somnolență sau, din contră, să continue să se miște în cazul în care foamea nu este potolită, explică cercetătorul. „Caenorhabditis elegans”, un vierme micuţ şi transparent de circa un milimetru, este foarte popular pentru cercetători pentru simplitatea creierului său, care are doar 302 neuroni şi 8.000 de sinapse – legăturile dintre celulele creierului. Prin comparație, un om are o sută de mii de miliarde de neuroni şi 160.000 de kilometri de conexiune cerebrală. Acest vierme are până la 80% din gene comune cu omul şi aproximativ jumătate dintre genele sale cunoscute sunt implicate în boli umane, a spus profesorul Pocock. „Din moment ce acest vierme are atâtea gene comune cu omul, el este un model foarte bun de cercetare pentru o mai bună înţelegere a proceselor biologice, precum metabolismul, dar şi al multor boli”, spune el. Cercetătorii au descoperit rolul genei „ETS-5”, analizând neuronii din creierul acestor viermi și controlând răspunsul lor la aportul de hrană. Astfel, ei au constatat că, după modelul mamiferelor, un regim alimentar provoacă un răspuns al creierului diferit de cel declanşat de alimentele cu conținut scăzut de nutrienți. La mamifere, consumul de alimente bogate în grăsimi și zahăr stimulează apetitul, ceea ce duce la obezitate. Aceasta este prima descoperire a unei gene de reglementare metabolică, deschizând calea pentru crearea un medicament capabil să acționeze asupra controlării intestinelor de către creier şi a senzaţiei de saţietate, potrivit profesorului Pocock./rcostea/ddaniela
www.levif.be – 15 februarie