Agenda premierului Sorin Grindeanu la Bruxelles

Premierul Sorin Grindeanu continuă astăzi la Bruxelles întrevederile cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European pentru a le explica situaţia creată după încercarea de modificare a Codurilor Penale prin ordonanţă de urgenţă. Petruţa Obrejan are detalii.
Reporter: Astăzi, începând cu ora 10:30, ora Bucureştiului, premierul Sorin Grindeanu aflat la Bruxelles într-o vizită oficială va fi primit de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pentru ca în jurul prânzului şeful executivului român să se întâlnească şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junkers. Discuţiile vor fi urmate o oră şi jumătate mai târziu de declaraţii comune de presă. Tot astăzi, Sorin Grindeanu va avea o întrevedere şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Jirki Katainen, responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate. Pe de altă parte, premierul spunea că aseară a avut o întâlnire aplicată şi constructivă cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Potrivit acestuia, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie ireversibilă în România, fără influenţe politice şi să reprezinte dorinţele poporului român. Frans Timmermans a apreciat eliminarea ordonanţei 13 şi a insistat pe deschidere şi transparenţă.
Realizator: Ieri, premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a recomandat executivului de la Bucureşti mai multă transparenţă. Tot la Bruxelles, şeful guvernului a anunţat că cel târziu săptămâna viitoare va nominaliza un nou ministru al justiţiei care ar putea fi o persoană apolitică./apuscasu/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 februarie)