Germania a devenit, pentru câteva zile, centrul de interes al diplomaţiei mondiale, după ce, ieri şi astăzi, Grupul G 20 s-a reunit la Bonn. Din această după-amiază, atenţia s-a mutat la München, unde a început a 53-a ediţie a Conferinţei de Securitate ce reuneşte anual elita politică, diplomatică şi militară din întreaga lume. 500 dintre asemenea experţi sunt reuniţi şi anul acesta, pentru a analiza în principal, relaţiile transatlantice şi intenţiile de politică externă ale noii administraţii americane, mai ales în condiţiile în care şefii departamentelor americane de stat şi al apărării, dar şi vicepreşedintele Mike Pence au sosit în Europa, pentru prima dată. Dacă la Reuniunea G 20, europenii au primit asigurări de la secretarul de stat Rex Tillerson, că Statele Unite îşi păstrează aceeaşi poziţie în conflictul sirian, destule semne de întrebare au rămas în privinţa strategiei Washington-ului faţă de Orientul Mijlociu. Şi şeful Departamentului Apărării a încercat să calmeze temerile europenilor, legate de NATO, reluând, la München, angajamentul american faţă de aliaţii europeni, dar fără să omită apelul ca aceştia să îşi mărească contribuţiile la bugetul NATO.
Reporter: Luminiţa Apostol – Discuţiile referitoare la securitatea mondială s-au mutat, în această după-amiază de la Bonn, la München. Conferinţa de Securitate din acest an are loc după marile schimbări aduse de 2016, adică Brexit-ul, dar şi alegerea lui Donald Trump, ca preşedinte al Statelor Unite, ceea ce schimbă datele relaţiei dintre Europa şi America. În acest context, participarea delegaţiei americane, pentru prima dată la cele două reuniuni şi asigurările date europenilor, au captat atenţia generală. Declaraţiile secretarului american al apărării, James Mattis, referitoare la sporirea contribuţiei europenilor la NATO, atât ieri, la Bruxelles, cât şi astăzi, la München, au avut ecou, iar ţara-gazdă, Germania, a dat acest semnal din partea europenilor.
La finalul Reuniunii G 20 de la Bonn a Grupului ţărilor bogate şi al celor emergente, ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, a insistat că Europa trebuie să cheltuiască mai mulţi bani pentru apărare, dar că dezbaterea referitoare la cheltuielile militare trebuie să includă şi eforturile privind dezvoltarea durabilă. După-amiază, la deschiderea Conferinţei de Securitate de la München, ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a promis că Germania îşi va mări cheltuielile pentru apărare în cadrul NATO şi a admis că Europa trebuie să contribuie mai mult la bugetul Alianţei, pentru a-şi asigura propria securitate, dar le-a cerut Statelor Unite să nu trateze Europa şi Rusia, pe picior de egalitate. „Prietenii noştri americani ştiu că tonul lor referitor la Europa şi la NATO are un efect direct asupra coeziunii europene” – a spus ministrul german al apărării şi a adăugat: „o Uniune Europeană stabilă este în interesul Americii.” În replică la discursul ministrului Ursula von der Leyen, secretarul american al apărării, James Mattis, a reamintit valorile comune ce leagă cele două maluri ale Atlanticului şi a spus că atunci când este vorba despre provocările de securitate, europenii şi americanii pot reuşi doar împreună. Securitatea Americii este permanent legată de securitatea Europei – a mai spus generalul James Mattis şi a reluat asigurările pe care le-a dat europenilor şi ieri, la sediul NATO: „Articolul 5 din Tratatul NATO este un angajament fundamental. Unitatea transatlantică este elementul de susţinere al unităţii europene, un fapt pe care îl recunoaştem în contextul cooperării dintre NATO şi UE.” Declaraţiile generalului Mattis vin cu numai o zi înainte de discursul pe care îl va ţine la Conferinţa de la München, vicepreşedintele Mike Pence, iar Agenţia Reuters scrie, citând un consilier al Casei Albe, că vicepreşedintele american va încerca să îi liniştească pe aliaţi cu privire la relaţiile noii administraţii cu Rusia şi cu NATO şi va spune că Europa este un partener indispensabil pentru Statele Unite. Asigurările date de diplomaţia americană par să îi mulţumească pe europeni, fapt confirmat de mai mulţi miniştri, la Reuniunea G 20, dar şi de ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru Deutsche Welle, după discursul generalului Mattis: „Am fost bucuroasă să aud cât de ferm este generalul Mattis şi cât de profunde sunt legăturile transatlantice, pentru că în puţine cuvinte, el ne-a dat asigurări solide şi ca europeni, ne-a plăcut să auzim acest lucru. Cel mai important în discursul său este faptul că ne-a dat asigurări că Statele Unite sunt de partea noastră.”
Conferinţa de la München, una dintre cele mai importante reuniuni din lume pe teme de securitate, va continua până duminică, iar la această ediţie participă 30 de miniştri ai apărării, 90 de parlamentari şi 47 de miniştri de externe. Între aceştia, şi ministrul român, Teodor Meleşcanu./lalexandrescu/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie