Un număr record de persoane a încercat vineri să ajungă ilegal în Ungaria: 235 de migranţi au încercat să treacă ilegal frontiera ungară, cei mai mulţi, până acum, în acest an – s-a precizat în emisiunea informativă de sâmbătă dimineaţă a canalului de televiziune de ştiri M1. Conform informării postate pe site-ul poliţiei ungare, migranţii au încercat vineri să pătrundă ilegal pe teritoriul Ungariei la frontiera ungaro-sârbă. Poliţiştii şi militarii au împiedicat 171 de persoane să pătrundă ilegal pe teritoriul ţării, iar 64 de persoane au fost reţinute şi conduse înapoi la graniţă şi returnate peste frontieră. Poliţiştii au reţinut în interiorul ţării şapte imigranţi ilegali, dintre care unul este cercetat penal pentru deţinere de acte false, iar altul pentru trafic de persoane./lendrefy/menescu
(MTI – 18 februarie)