„Trei superputeri periculoase, iar noi suntem blocaţi la mijloc”, astfel vede un analist al The Guardian situaţia globală, detaliind că reuniţi în acest weekend la München pentru conferinţa anuală pe teme de securitate, reponsabilii cu apărarea lumii s-au găsit în faţa unui fenomen inconfortabil care subliniază numeroase dileme existenţiale: imaginea înspăimântătoare a trei superputeri – SUA, Rusia şi China, purtându-se toate prost în acelaşi timp. Naţionalismul sloganului „America înainte de toate” şi înclinaţia izolaţionistă a lui Donald Trump de a submina status quo-ul unor organizaţii precum ONU sau NATO sunt profund destabilizatoare şi au făcut ca şi Statele Unite să devină o superputere problematică, este de părere analistul The Guardian. Prinsă la mijloc, Europa pare neajutorată, măcinată de probleme interne precum naţionalismul de extremă dreaptă, divizări politice pe fondul Brexit şi slăbiciune financiară în corelaţie cu acţiuni subsversive cutezătoare ale Rusiei şi cu niveluri fără precedent de disensiune cu o administraţie Trump impredictibilă şi nesigură, explică The Guardian. La München însă vicepreşedintele american, Mike Pence, i-a asigurat pe liderii europeni că totul va fi bine, scrie New York Daily, promiţând, potrivit ABC News, că Washingtonul sprijină puternic NATO şi consideră Rusia „răspunzătoare” pentru acţiunile din Ucraina. New York Times comentează că după ce a oferit asigurări partenerilor europeni îngrijoraţi de ascensiunea lui Trump şi a adresat câteva cuvinte dure Rusiei, Mike Pence a reiterat avertismentul că Europa trebuie să-şi sporească cheltuielile militare într-o lume periculoasă. Creşterea cheltuielilor pentru apărare trebuie să fie graduală, a replicat cancelarul german Angela Merkel, subliniind că şi alte cheltuieli precum cele pentru sprijinirea dezvoltării, pentru educarea femeilor şi pentru îngrijirea refugiaţilor contribuie la securitatea reciprocă, făcând mai puternice instituţii multilaterale precum Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite, mai notează New York Times. Potrivit Local.de, Merkel a mai subliniat că „NATO este un proiect de interes comun pentru UE şi SUA” şi a avertizat că provocările cu care lumea se confruntă, cum ar fi terorismul islamic, nu pot fi înfruntate individual de fiecare naţiune în parte, ci de o „lume interconectată” prin alianţe, incluzând atât colaborarea cu partenerii occidentali, cât şi cu Rusia, dacă este posibil şi dacă Moscova va respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a altor state, precum Ucraina. În replică, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de Russia Today consideră că expansiunea NATO a adus niveluri fără precedent de tensiune în Europa în ultimii 30 de ani şi că unele declaraţii făcute de politicieni occidentali la Conferinţa de Securitate de la München demonstrează că Războiul Rece nu s-a terminat. Lavrov a pledat pentru o ordine gloabală post-Occident, avertizând că „tensiunile din trecut dintre SUA, Europa şi Rusia sunt nenaturale” şi că „Rusia nu doreşte conflict cu nimeni, dar că întotdeauna va fi capabilă să-şi protejeze interesele”, notează The Independent.
„Umorul, armă anticorupţie în România” titrează Le Monde, comentând că „Mobilizaţi graţie reţelelor sociale, tinerii români strigă şi afişează sloganuri nostime şi incisive împotriva guvernului”. De la 1 februarie, Vlad Ţepeş s-a instalat în Piaţa Victoriei, în faţa sediului guvernului român, iar pancarta lui, scrisă cu litere de sânge, interoghează: „Oare mă regretaţi?” scrie Le Monde, explicând că în imaginarul colectiv al românilor, Vlad Ţepeş este simbolul luptei împotriva corupţiei. The Christian Science Monitor vorbeşte despre „o lecţie de integritate publică” oferită de România. „Este greu de prevăzut cum va evolua drama României. Dar, deocamdată, ea ne oferă o importantă lecţie: pentru multe ţări nu este suficientă o simplă îngrădire a corupţiei, de exemplu prin inculpări agresive, legi şi coduri etice stricte sau pedepse lungi cu închisoarea pentru oficialii care iau mită. Cetăţenii trebuie să contribuie şi ei activ la construirea integrităţii publice. Acest lucru cere ca ei să insiste pe calităţi esenţiale ale guvernării: independenţa judecătorilor, transparenţa cheltuielilor bugetare, libertatea presei, deschiderea comerţului şi simplitatea reglementărilor guvernamentale” comentează cotidianul american.
Veneţia s-a îmbrăcat de sărbătoare, constată Venezia Today, iar duminică dimineaţa, potrivit tradiţiei, mii de persoane purtând măşti şi costume de epocă s-au strâns în Piața San Marco pentru a asista la „Zborul Îngerului” din turnul clopotniței Bazilicii San Marco, eveniment ce dă startul festivităților Carnavalului, detaliază La Nuova. Pentru al doilea an consecutiv, tema carnavalului va fi dedicata originilor străvechi ale Veneției, iar în fiecare zi, publicul va fi încântat de prezența meşterilor artizani care-şi vor expune marfa în magazinele din Piaţa San Marco. Un adevărat salt în timp în Veneția din secolul 18, cu actori și măști, care vor scoate în evidenţă cele mai importante momente și pasaje ale tuturor meseriilor artizanale. Astfel, la Veneţia revine magia carnavalului, într-un spectacol de „mister şi seducţie” observă La Repubblica.
(Carolina Ciulu)