EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* Grupul de presă BURSA organizează cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei „Codul Insolvenţei”, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) – ora 9:30, la Hotel Pullman Bucharest, World Trade Center, sala New York. Participă: Eugen Nicolicea, preşedinte, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Camera Deputaţilor; Nicolae Şerban, preşedinte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României; Simona Miloş, preşedinte, Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), reprezentant, Ministerul Justiţiei
– Senat
* ora 10:30 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 9:30 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, cam. 5043
- ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 9, parter
- ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică – cam. 204 – 205, etaj 1M
- ora 13:00 – Comisia pentru politică externă – cam. 4018
- ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 5058, etaj 5
- ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
- ora 13:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – sala 4044, etaj 4
- ora 13:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
- ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
- ora 13:30 – Comisia pentru mediu – Palatul Parlamentului – Senat – corp E3, etaj 2, cam. 323
- ora 15:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
- ora 15:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – sala 4044, etaj 4
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţă în plen – intră la vot Legea de adoptare a OUG 14/2017 şi Legea de respingere a OUG 13/2017
* la înch.şed.de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Şedinţele Comisiilor parlamentare:
- Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj4
- Comisia pentru sănătate şi familie
- Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- ora 10:00 – Are loc şedinţa Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – la sala 3, corp B2, etaj 1. Pe ordinea de zi se regăseşte întâlnirea membrilor Comisiei cu Paivi Pohjanheimo, ambasador al Republicii Finlanda la Bucureşti şi cu Anne M´Rabet, adjunct al şefului de Misiune şi Tuijamari Pahl – consul – cu privire la cazul Cameliei Jalaskoski (Smicală)
- ora 14:30 – Comisia pentru politică externă
* Liderul Grupului parlamentar al PMP, deputatul Eugen Tomac împreună cu deputatul Ionuț Simionca vor susține o conferință de presă care va avea ca temă prezentarea unui nou proiect de lege – ora 13:00, sala „Spiru Haret”, nivel P
– Guvern
* ora 15:00 – Premierul Sorin Grindeanu se întâlneşte cu ambasadorul Olandei la București, Stella Ronner-Grubacic – la Palatul Victoria
– Ministere
* Ministrul mediului, Daniel Constantin, participă la conferinţa „Aplicaţii concrete în contextul noilor propuneri legislative în domeniul mediului”– ora 9:00, Hotel Phoenicia (21 – 22 feb.)
* Programul ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu:
- Primirea ambasadorului Bulgariei la Bucureşti, Todor Ivanov Churov – ora 13:00, la sediul MAE
- Primirea ambasadorului Suediei la Bucureşti, Anne Lindahl Kenny – ora 14:00, la sediul MAE
* Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, se va întâlni cu o delegaţie a Comisiei Europene, condusă de Zoltan Kazatsaz, director general adjunct, DG Employment- la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene
* Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN), la care participă şi ministrul finanţelor, Viorel Ştefan
* Bruxelles:Vizita secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euro-atlantic, George Ciamba (21-23 feb.)
– Apărare, Interne
* Şedinţa de evaluare a activităţii desfăşurate în anul 2016 de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile aflate în coordonare – ora 11:00, la sediul MAI, bd. Revoluţiei, nr. 1A, intrarea dinspre str. Dem I.Dobrescu
* Săftica, jud. Ilfov:Cei 33 de sportivi militari din lotului extins al echipei care va reprezenta România la Jocurile Invictus Toronto 2017 se antrenează, între 21 şi 24 februarie, între orele 9:00 şi 18:00, la Baza sportivă Săftica
– Partide
* Buzău: Conferinţă de presă organizată de PNL Buzău – ora 13:00
– Ambasade
* Mamaia, Jud. Constanţa:Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi Camera de Comerţ Britanică Română organizează un seminar de prezentare a ofertei de export a Marii Britanii; participă ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell – ora 10:00, la Hotel Iaki, bd. Mamaia
– Minorităţi
* Chișinău: Grupul Tineretului pentru Solidaritate Interetnică cu susținerea Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Republica Moldova desfășoară Forumul Tinerilor Minorităților Naționale, Etnice, Religioase și Lingvistice cu prilejul Zilei internaționale a Limbii Materne (21 feb.), la care vor participa 120 de persoane, printre care tineri activiști, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, parteneri de dezvoltare din diferite regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia, r-l Taraclia, or. Bălți și regiunea Transnistreană – ora 9:30, la Summit Events, str. Tighina 49/3
– Administraţie
* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba – ora 11:00, la sediul Palatului Administrativ
* Şedinţe ale Comisiei de Dialog Social:
* Galaţi – ora 10:00
* Târgu-Jiu: Gorj – ora 11:00
* Piatra Neamț: Şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ – evaluarea activităţii CJSU din anul 2016 şi prezentarea şi dezbaterea Planului de activităţi al CJSU pentru anul 2017 – ora 10:00
* Târgu-Jiu: Şedinţa Colegiului Prefectural Gorj – ora 10:00
* Timişoara:Conferinţă de presă organizată de Primăria Timişoara – ora 11:00
– Organizaţii
* Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) îi va conferi actorului şi cantautorului Tudor Gheorghe titlul de ambasador CNMR al tradiţiilor şi identităţii naţionale pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba României şi a românilor – ora 17:00, la Grand Hotel Phoenicia
– Economic
* ARBIO şi energynomics.ro organizează conferinţa „Bioenergia – Resursa energetică ascunsă a României”, un eveniment de o zi dedicat bioenergiei, prilej pentru a actualiza informaţiile privind cadrul de reglementare naţional, privind obligaţiile asumate în plan european, dar şi pentru a descoperi noi tehnologii şi abordări de afaceri testate în alte părţi ale lumii – ora 9:00, la sala Beijing-Viena, a Hotelului Pullman din Piaţa Montreal, nr.10
* cursdeguvernare.ro, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează conferința cu tema ”Falia dintre economia românească și România productivă: Politicile necesare să o acoperim” – ora 9:00, în Amfiteatrul Al.I.Cuza al Camerei de Comerț și Industrie a României, Bd. Octavian Goga nr. 2
* Întâlnire cu Raluca Ţintoiu, director general NN Pensii, care prezintă evoluţia companiei de asigurări NN în 2016, precum şi despre perspectivele pentru 2017 – ora 9:00, Hotel Radisson Blu, mezanin, Sala Maia
* Centrul Român pentru Pregătire şi Perfecţionarea Personalului din Transporturile Navale /CERONAV/ organizează conferinţă de presă pentru lansarea proiectului European Danube SKILLS – ora 15:00, Hotel Capital Plaza, Sala Ion Mincu
* Mamaia, jud.Constanţa: Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la București, prin Departamentul pentru Comerț Internațional, împreună cu Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa și Camera de Comerț Britanică Română organizează un seminar de prezentare a ofertei de export a Marii Britanii – – ora 10:00, Hotel IAKI Mamaia. Evenimentul este găzduit de Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România
* Oradea: Asociaţia pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare (ACPPA) „Crişana” va organiza, un workshop despre „Tehnologii şi finanţări în producţia de legume şi fructe”, la care sunt aşteptaţi aproape 100 de mici producători de legume şi fructe din judeţul Bihor – ora 10:00, în Cetatea Oradea
* Ploieşti: Conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi ai autorităţilor locale cu prilejul aniversării a 20 de ani de când regulile de concurenţă se aplică în România, la Ploieşti – ora 12:00, la Palatul Administrativ, Sala 200
– Învăţământ
* Aiud: O delegaţie a Statului Major al Forţelor Navale Române va fi prezentă la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”, unde va avea întâlniri cu elevii în scopul promovării profesiilor militare de marină şi a sistemului de învăţământ al Forţelor Navale. Delegaţia va depune o coroană de flori la Monumentul Calvarul Aiudului, urmând a vizita Cetatea Aiudului şi Muzeul de Ştiinţele Naturii. Delegaţia va fi primită de conducerea Primăriei Municipiului Aiud, ocazie cu care vor fi prezentate oportunităţile oferite de municipiu, în special în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ preuniversitar
* Craiova: Cea de-a 26-a ediţie a târgului World Education Fair va prezenta ofertele a peste 100 de instituţii din întreaga lume – şcoli generale, licee, universităţi şi tabere educaţionale – ora 11:00
– Mass-Media
* Consiliul Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
* Lansarea Raportului Peer-to-Peer realizat de specialiştii EBU privind situaţia şi perspectivele televiziunii publice în România – ora 12:00, la sediul TVR
– Cultură
* Editura RAO organizează lansarea celui mai recent roman al scriitorului Dinu Săraru, „Ura din ochii vulpii”- ora 11:00, în Salonul Artelor din cadrul Hotelului Marshall Gardens, Calea Dorobanti nr 50B
* Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”, organizează masa rotundă „Ștefan Petică – 140” – ora 17:00, în Sala de Consiliu a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Str. Boteanu nr. 1. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Participă Ana Blandiana, Marco Lucchesi, C. D. Zeletin și Mihai Zamfir
* Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Teatrul de Comedie, organizează un eveniment cultural (poezie şi blues) dedicat Zilei Mondiale a Limbii Materne (21 feb.), aniversată anual în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul – ora 17:00, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti (Str. Sf. Vineri nr. 11). Sunt invitaţi să citească din operele lor literare Sántha Attila (maghiară), Liubiţa Raichici (sârbă), Luminiţa Cioabă (rromani), Ioana Crăciunescu (română) și Adrian Suciu (română), iar intervențiile blues poartă semnătura Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Instituto Cervantes din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta 38) va găzdui în perioada 21 februarie – 12 aprilie expoziţia de fotografie intitulată “Oraşe Patrimoniu al Umanităţii. 15 bijuterii ale Spaniei”. Astăzi, de la ora 18:00, va avea loc o scurtă prezentare a celor 15 oraşe spaniole declarate Patrimoniu Mondial UNESCO şi a ofertei lor turistice şi culturale, urmată de vernisajul expoziţiei. Evenimentul este organizat de Ambasada Spaniei în România, Grupul Oraşelor Patrimoniu al Umanităţii din Spania, Biroul pentru Turism al Spaniei de la Viena şi Instituto Cervantes din Bucureşti.Vor rosti scurte alocuţiuni Rosa Maria Moro de Andrés – director al Instituto Cervantes din Bucureşti, Rosalia Fraga Pazos – coordonator de marketing al Biroul pentru Turism al Spaniei de la Viena, Ángel Rosado Martínez, managerul Grupului Oraşelor Patrimoniu din Spania si Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei in România
* Lansarea volumului „Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte” de Matei Stîrcea-Crăciun, publicat la Editura „Brâncuși” din Târgu Jiu, cu sprijinul Editurii Institutului Cultural Român – ora 18:30, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr.38 . Alături de autor, vor mai vorbi despre hermeneutica endogenă – o nouă metodă în critica de artă – președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, consilierul prezidențial Sergiu Nistor și Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
* Are loc spectacolul „Jethro Tull performed by Ian Anderson“, ce îmbină muzica cu arta interpretativă – ora 20:00, la Sala Palatului
* Iaşi:Premiera spectacolului de teatru „EU nu contez!” în cadrul Turneului naţional ARTfel 2017 – Sala mare a Teatrului Naţional Iaşi
* Bruxelles: ICR Bruxelles prezintă premiera lung metrajului „Sieranevada” (regizor: Cristi Puiu) de la 19:30, la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles (BOZAR). Din 22 februarie filmul va rula în cinematografele belgiene
* Italia: Vernisajul expoziției „Rădăcini” a sculptorului român Daniela Nenciulescu, care se bucură de sprijinul Centrului Cultural Italo-Român –ora 18:00, în cadrul în Via Oriani 62 din Olgiate Olona (Varese).Expoziția va cuprinde lucrări de artă contemporană care „vorbesc” despre cultura și despre rădăcinile românilor şi va rămâne deschisă publicului până în data de 18 martie
– Sport
* Jucători români la turnee internaţionale de tenis
- Budapesta: Alexandra Cadanţu/Nicolae Geuer – Annika Beck/Carina Witthoeft, în primul tur al probei de dublu
* Krasnodar, Rusia: CSV Alba Blaj joacă în deplasare cu formaţia rusă Dinamo Krasnodar, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la volei feminin –ora 18:00
* Porto, Portugalia: Are loc meciul FC Porto – FC Viitorul, din optimile de finală ale Youth League la fotbal (Centro de Treinos e Formacao Desportiva – Vila Nova de Gaia/Porto – ora 16:00
– S-a întâmplat într-o zi de 21 februarie
* În urmă cu 404 ani (1613) Mihail Romanov, fiul patriarhului Moscovei, a fost ales ţar al Rusiei (1613-1645) şi a întemeiat dinastia Romanov, care a domnit în Rusia până la Revoluţia din februarie 1917, când ultimul ţar, Nicolae (1894-1917), a fost detronat şi executat de bolşevici împreună cu familia (21.II/3.III)
* Se împlinesc 110 ani (1907) de la intrarea în vigoare a Legii pentru organizarea Marinei comerciale (21.II/6.III)
* Acum 101 ani (1916), la Verdun, în Franţa, a început cea mai distrugătoare bătălie din timpul Primului Război Mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime, care s-a încheiat, în decembrie 1916, prin respingerea definitivă de către armata franceză a atacurilor germane. Deși s-a încheiat, oficial, cu o victorie franceză, Bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important
* Se împlinesc 70 de ani (1947), de când omul de ştiinţă american, Edwin H. Land (1909 – 1991), și-a prezentat la Optical Society of America, din New York, invenția sa, Polaroid Land Camera, primul aparat de fotografiat la minut
* Cu 69 de ani în urmă (1948), în perioada 21 – 23 februarie, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat şi de constituire a partidului unic (Partidul Muncitoresc Român) desăvârşea evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România. Secretar general al CC al PMR a fost ales Gh. Gheorghiu-Dej
* Acum 56 de ani (1961) avea loc fondarea Agenţiei de Presă Novosti (APN), agenţia principală de informaţii şi de presă a instituţiilor sovietice. APN a rezultat din transformarea Sovinfoburo (Biroul Sovietic de Informaţii), creat în iunie 1941. Printr-un decret al preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov, din 27.VII.1990, APN a fost transformată în Novosti Information Agency/Agenţia de Informaţii Novosti (IAN). În septembrie 1991, aceasta, împreună cu RIA (Russian Information Agency/Agenţia Rusă de Informaţii) vor forma RIA Novosti (Russian Information Agency Novosti/ Agenţia Rusă de Informaţii Novosti). La data de 9 decembrie 2013, printr-un decret al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost înfiinţată agenţia „Rossia Segodnia” („Rusia astăzi”), prin reorganizarea vechii agenţii RIA Novosti şi a postului de radio „Vocea Rusiei”
* Tot într-o zi de 21 februarie, acum 43 de ani (1974), a fost adoptată o nouă constituţie a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo şi Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales preşedinte al Iugoslaviei pe viaţă. Această prevedere a fost eliminată în 1990, când statele succesoare ale Iugoslaviei şi-au adoptat propriile constituţii: Constituţia Croaţiei, Constituţia Serbiei şi Constituţia Sloveniei
* Se împlinesc 20 de ani (1997) de la adoptarea Legii nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice, promulgată la 17 martie 1997
Aniversări – Comemorări
– 1805: S-a născut Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (m. 1887)
– 1841: S-a născut Nicolae Quintescu, critic literar, filolog şi traducător; membru titualr al Academei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for (1884-1885; 1909-1912) (m. 1913)
– 1864: S-a născut Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1915)
– 1865: S-a născut Anton Bacalbaşa, prozator, traducător, publicist (întemeietorul revistei „Adevărul literar”; împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”) (m. 1899)
– 1876: S-a născut Teodor Teodorescu, compozitor de muzică populară şi psaltică, dirijor şi profesor (m. 1920)
– 1881: S-a născut juristul Anibal Teodorescu; contribuţii în domeniul dreptului administrativ; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1971)
– 1887: S-a născut poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (m. 1961) – 130 de ani
– 1904: A murit pictorul Sava Henţia; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (n. 1848)
– 1914: S-a născut juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)
– 1937: S-a născut pictorul Ilie Boca – 80 de ani
– 1945: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu; a fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002 (m. 2014)
– 1961: S-a născut alpinistul şi geologul Constantin Lăcătuşu, sportiv de performanţă; preşedinte al Clubului Montan Român; este primul român care a atins, la 17.V.1995, vârful Everest (a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”); în 8 ani şi 166 zile a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente
– 1991: A murit psihologul Vasile Pavelcu; contribuţii în domenii precum: problema personalităţii şi afectivităţii, statutul ştiinţific al psihologiei, învăţarea şcolară ş.a.; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1900, la Costuleni/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova)
– 1995: A murit Cristian Popescu, poet, eseist şi publicist (n. 1959)
– 1999: A murit dirijorul Liviu Cavassi (n. 1921)
– 2015: A murit istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1927)
– 2016: A murit compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu; expert în muzica lui George Enescu (n. 1927) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Nicosia: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni susţine un discurs la conferința cu tema „Drepturile sociale în Europa de astăzi: rolul instanțelor naționale și europene”, organizat în cadrul Președinției cipriote a Consiliului Comitetului de Miniștri al Europei, care va avea loc în cadrul Procesului de la Torino lansat în octombrie 2014
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris cinci hotărâri privind Lituania, Rusia și Spania
– Madrid: Vizita preşedintelui argentinian, Mauricio Macri
– Beijing:Vizita preşedintelui italian, Sergio Mattarella, în China (21 – 26 feb.)
– Riad: Vizita preşedintelui grec, Prokopios Pavlopoulos, în Arabia Saudită (21 – 22 feb.)
– Moscova:Vizita ministrului suedez de externe, Margot Wallstrom, în Rusia
– Vilnius/Riga: Vizita ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, în Lituania şi Letonia
– Kampala: Vizita vice-preşedintelui indian, Mohammad Hamid Ansari, în Uganda (21 – 23 feb.)
– Moscova: Vizita ministrului armean de externe, Edward Nalbandian, în Rusia (21 – 22 feb.)
– Londra: Miting al candidatului independent la preşedinţia Franţei, Emmanuel Macron
– Berlin: Congresul Poliţiei europene (21 – 22 feb.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Limbilor Materne”, marcată, sub egida UNESCO, începând din anul 2000, pentru a proteja şi revigora bogata diversitate culturală prin promovarea limbilor străine ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare; la origine a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de poliţie, deoarece au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan, care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh
– 1677: A murit Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (n. 1632) – 340 de ani
– 1791: S-a născut Karl Czerny, compozitor, pedagog şi pianist austriac (m. 1857)
– 1836: S-a născut compozitorul francez Léo Delibes (m. 1891)
– 1844: S-a născut organistul şi compozitorul francez Charles-Marie Widor (m. 1937). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 22 februarie 1845, iar altele, 24 februarie 1845
– 1852, 21.II / 4.III: A murit prozatorul şi dramaturgul rus Nikolai Vasilievici Gogol (n. 1809) – 165 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii stilul nou – 4 martie 1852
– 1866: S-a născut medicul şi bacteriologul german August von Wassermann; cercetări în domeniul microbiologiei; cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă numele (serodiagnosticul sifilisului) (m. 1925)
– 1885: S-a născut Sacha Guitry, actor şi regizor de teatru şi de film francez de origine rusă (m. 1957)
– 1893: S-a născut chitaristul spaniol Andrés Segovia (m. 1987)
– 1903: S-a născut Anaïs Nin, scriitoare americană de origine franceză (m. 1977)
– 1903: S-a născut scriitorul francez Raymond Queneau; este cunoscut mai ales ca fiind autor al romanului „Zazie dans le métro” şi drept cofondator al Oulipo, un grup de autori care îi include pe Italo Calvino, Georges Perec şi Harry Mathews (m. 1976)
– 1907: S-a născut Wystan Hugh Auden, poet şi dramaturg englez, considerat printre cei mai importanţi şi influenţi scriitori ai secolului al XX-lea (m. 1973) – 110 ani
– 1912: A murit Émile Lemoine, inginer şi matematician francez (n. 1840) – 105 ani
– 1921: S-a născut filosoful american John Rawls (m. 2002)
– 1924: S-a născut Robert Mugabe, preşedintele Republicii Zimbabwe din 1987; fost prim-ministru al statului între anii 1980 – 1987
– 1926: A murit Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913 (n. 1853)
– 1929: S-a născut actorul şi scenaristul mexican Roberto Gómez Bolaños, supranumit „Chespirito”, unul dintre cei mai iubiţi actori de comedie latino-americani, cu o carieră de peste 40 de ani (m. 2014)
– 1933: S-a născut cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Kathleen Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (m. 2003)
– 1937: S-a născut regele Harald al V-lea al Norvegiei (încoronat la 21.I.1991) – 80 de ani
– 1938: A murit astronomul american George Ellery Hale; unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne; a inventat (1891) spectroheliograful şi a construit (1897) primul telescop-turn din lume; a descoperit existenţa câmpului magnetic al Soarelui (1908) şi a emis o teorie cu privire la originea petelor solare (n. 1868)
– 1941: A murit Sir Frederick Grant Banting, fiziolog şi farmacolog canadian; contribuţii la descoperirea şi introducerea terapeutică a insulinei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923, împreună cu scoţianul John Macleod (n. 1891). NOTĂ: De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (1869-1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923
– 1946: S-a născut actorul britanic Alan Rickman (m. 2016)
– 1972: A murit Georgi Adamovici, poet şi critic literar rus (n. 1892) – 45 de ani
– 1984: A murit scriitorul rus Mihail Şolohov; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1965 (n. 1905)
– 2013: A murit cineastul rus Aleksei Gherman, considerat de către critici „gurul cinematografului rus (din perioada sovietică), o legendă vie, cel mai important cineast rus după Tarkovski sau chiar mai important decât acesta şi mai interesant” (n. 1938)
– 2013: A murit Magic Slim (numele real: Morris Holt), chitarist şi cântăreţ american de blues (n. 1937)
– 2015: A murit actorul şi regizorul italian Luca Ronconi, considerat unul din inovatorii teatrului contemporan atât italian cât şi european (n. 1933)
– 2015: A murit muzicianul american de jazz Clark Terry, un maestru al trompetei recompensat cu Premiul Grammy; unul dintre muzicienii cu cele mai multe discuri înregistrate din istoria muzicii jazz (n. 1920)