EURONEWS: Din România în Franţa, proteste împotriva „politicienilor corupţi”

Duminică, sute de oameni s-au adunat la Paris pentru a protesta faţă de corupţie şi faţă de o campanie prezidenţială marcată de scandaluri juridice.

Pancartele arborate pledau pentru încetarea privilegiilor acordate clasei conducătoare, readucând în prezent promisiunile Revolţiei Franceze.

Multe dintre lozincile scandate îl vizau pe candidatul de centru-dreapta François Fillon, care este anchetat pe baza unor acuzaţii potrivit cărora sosia sa ar fi fost plătită pentru nişte funcţii false.

Vedem cum toţi politicienii câştigă milioane în timp ce noi ne zbatem zilnic să câştigăm alune„, a declarat Françoise, care locuieşte la Paris şi a luat parte la demonstraţii. „Oamenii trebuie să se trezească, trebuie să facem ceea ce au făcut românii„.

Demonstraţiile de la Partis şi din alte oraşe franceze au fost parţial inspirate de masivele proteste împotriva corupţiei care au izbucnit în România. Organizatorii afirmă că ambele ţări s-au săturat de politicienii lor.

În România, planurile vizând dezincriminarea unor delicte legate de corupţie, anunţate la începutul lunii ianuarie, au provocat cele mai mari proteste înregistrate după căderea comunismului şi i-au forţat pe guvernanţii social-democraţi să-şi schimbe direcţia. În această duminică, mii de oameni au ieşit pe străzi cerând demisia guvernului.(AFP)

EURONEWS, 20 februarie 2017

Traducerea: Alexandru Danga