Adio, încărcătoare? Camera care-ţi încarcă telefonul, fără cablu

Uitaţi de prize, uitaţi de mormanele de cabluri încâlcite din colţul camerei! Inovaţia celor de la Disney Research face ca orice dispozitiv de mici dimensiuni (smartphone, tabletă, ventilator, dronă sau veioză) să se încarce automat, prin simpla prezenţă într-o cameră special amenajată. Încăperea respectivă poate asigura 1.900 W de energie, cu un grad de eficienţă de 40 până la 95%, în funcţie de locul în care se află obiectul ce trebuie încărcat. Există însă şi o problemă: aspectul camerei. În mijlocul ei se află o bară verticală din cupru, iar pereţii şi tavanul trebuie să aibă încorporate nişte panouri speciale din aluminiu, pentru a asigura un flux constant de energie. Bara metalică are la mijloc 15 condensatori conectaţi la un generator aflat în afara camerei, pentru a produce un camp magnetic uniform. Există de asemenea o bobină conectată la aceeaşi bară din mijlocul încăperii.

Un aspect important: experţii spun că nu e o idee bună să stăm prea aproape de bara metalică din mijlocul camerei. Dar vestea bună este că acest prototip de cameră ar putea fi folosit pe viitor în birouri şi chiar depozite de mari dimensiuni, ce ar putea utiliza un sistem cu mai multe bare de cupru./abuzoian

www.rfi.ro – 22 februarie