Tânărul dirijor William Kunhardt, câştigător în 2014 al premiului James Conlon la Festivalul de Muzică de la Aspen, Statele Unite, va dirija concertul Orchestrei Naţionale Radio vineri, 24 februarie, la Sala Radio. Programul serii propune în deschidere uvertura operei Freischütz de C. M. Von Weber, considerată prima operă romantică importantă compusă în Germania. Va urma Dublul concert în mi minor pentru violă, clarinet şi orchestră, op. 88 de M. Bruch, iar seara se încheie cu Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 de Ceaikovski. Pe afiş se află doi solişti cu o carieră internaţională în plină ascensiune: Răzvan Popovici – violă şi Thorsten Johanns – clarinet.
Binecunoscut în România, violistul Răzvan Popovici a cântat ca solist în mai multe ţări europene, a colaborat ca instrumentist cu Filarmonica din Berlin, între 2000 şi 2001, a evoluat alături de nume importante ale scenei muzicale internaţionale şi este director şi iniţiator al Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti.
Thorsten Johanns colaborează în calitate de prim clarinetist cu orchestre de renume ca Filarmonica din New York, Super World Orchestra din Tokyo, Orchestra Simfonică NDR din Hamburg, Filarmonica din Berlin, Filarmonica din München, Orchestra Germană Radio din Berlin şi a fost distins cu Premiul Echo Classic pentru cea mai bună înregistrare de muzică de cameră a anului 2008.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
William Kunhardt – cu o carieră în plină ascensiune, care a debutat odată cu câştigarea Premiului James Conlon (2014), la Festivalul Muzical din Aspen, William Kunhardt a devenit primul dirijor imediat reinvitat de către Roberto Spano, directorul Festivalului. Mai apoi avea să dirijeze numeroase orchestre în America, Europa şi Asia. În prezent este dirijor principal al Orchestrei de Cameră Arensky şi dirijor rezident la Festivalului Piraeus din Atena.
Alături de Orchestra de Cameră Arensky a concertat în Londra la Southbank Centre, Kings Place, Cadogan Hall. A realizat înregistrări cu simfoniile de Beethoven, Mozart, Tombeau de Couperin de Ravel şi concerte, cu Jennifer Pike, Banjamin Grosvenor, Andrew Haveron, Andryi Viytovych şi grupul Aldenburgh. A dirijat Orchestra Naţională Radio din Bulgaria, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, O:Mordent Orkester din Suedia, Orchestrele filarmonicilor de stat din Grecia şi Republica Moldova, Orchestra Academică a Festivalului de la Lucerna şi a fost invitat să participe la festivaluri din Germania, Franţa şi Bahrain. A debutat la Postul Public American de Radio, a colaborat cu Sarah Chang, Robert McDuffie, Orchestra Simfonică din Atena.
William Kunhardt s-a născut în anul 1989 la Londra, a fost elev al Eastbourne College, a studiat vioară la Londra cu Dona Lee Croft şi dirijat la Paris, cu Neil Thomson. A mai primit îndrumări de la Paavo şi Neeme Järvi, Peter Eötvös, Heinz Holliger, Sir Mark Elder şi Robert Spano şi a urmat cursuri de măiestrie artistică la Festival IRCAM şi la festivalurile din Lucerna şi Aspen. William Kunhardt a fost şi dirijor principal al International Orchestra for Freedom şi la Young Vituosi Festival din Castelreng, Franţa.
Răzvan Popovici s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ. A cântat ca solist în multe ţări europene, în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din Bucureşti, Prinzregententheater din München şi Theatre-des-Champs-Elysée din Paris.
A colaborat cu Juliane Banse, Philippe Graffin, Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Alexander Lonquich, Rainer Kussmaul, Radovan Vlatkovic, Daishin Kashimoto, Olli Mustonen, Gilles Apap, Frans Helmerson, Mihaela Martin, Ilya Gringolts, Vladimir Mendelssohn, Louis Lortie şi Thomas Demenga.
Este invitat regulat la festivaluri din întreaga lume, cum ar fi Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Kuhmo Festival, Schwetzinger Festspiele, Harrogate Festival, Ferrarra Musica, Boswil Musiksommer, Oxford Chamber Music Festival şi Kobe Music Festival. Printre sălile în care a cântat se numără Musashino Hall din Tokio, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, Carnegie Hall din New York, South Bank si Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Gasteig din München.
Răzvan concertează regulat în întreaga lume ca membru al ansamblului Raro, cu care a lansat până în prezent 7 discuri apreciate în întreaga lume. O experienţă benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea sa ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Berlin, în perioada 2000-2001. Răzvan a fost prim violist invitat al Filarmonicii din Essen, al orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe, al Chaarts Chamber Artists, al Filarmonicii de Cameră din Salzburg şi al Gstaad Festival Orchestra.
Răzvan este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania şi al seriei de concerte de muzică de cameră Pèlerinages din München. Este în acelaşi timp iniţiator şi director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti, pe care l-a transformat într-o platformă culturală europeană de mare succes, care include Festivalul SoNoRo (12 ani), proiectul educativ SoNoRo Interferenţe (11 ani), SoNoRo Arezzo (7 ani), SoNoRo Conac (5 ani) şi SoNoRo Sofia (2 ani).
Din sezonul 2015/16 Răzvan este directorul artistic al seriei de concerte de muzică de cameră Da Capo – ARCUB Chamber Music Series în Hanul Gabroveni din Bucureşti, prima serie internaţională de gen din România.
Răzvan ţine regulat cursuri de măiestrie în România, Japonia, Italia, Ucraina şi Germania, atât în cadrul proiectului educativ SoNoRo Interferenţe cât şi al Fundaţiei Villa Musica din Schloss Engers/Mainz.
Printre ultimele sale angajamente se numără concerte în cadrul festivalului Un weekend dans le Balkans la Opéra de Dijon, la Bodensee Festival în Germania, Stift Festival în Olanda, în Carnegie Hall din New York şi Kennedy Center of Performing Arts din Washinghton. În următoarele luni Răzvan va debuta în Concertgebow Amsterdam, va interpreta Sinfonia Concertante a lui W. A. Mozart cu Kamerata Kronstadt la Brasov şi Kobe Chamber Orchestra în Japonia şi va concerta la Linz, Alma-Ata, New York, Loviisa, Eindhoven, Montepulciano, Arezzo şi Bucureşti.
Thorsten Johanns – născut la Krefeld, Germania, a început să studieze clarinetul de la opt ani şi apoi saxofonul cu profesorul Laszlo Dömötör. A fost distins cu numeroase premii I la concursul Jugend musiziert, din anul 1996 a studiat la Hochschule für Musik din Köln, cu profesorul Ralph Manno, iar în perioada studiilor a beneficiat de bursa Studienstiftung des Deutschen Volkes.
Experienţa sa de orchestră a debutat la Orchestra Filarmonicii din Essen, mai apoi devenind clarinetist principal al Orchestrei WDR din Köln. Până în prezent a colaborat în calitate de prim clarinetist cu orchestre de renume, printre care: Filarmonicile din New York, Berlin şi München, Super World Orchestra din Tokyo, Orchestra Simfonică NDR din Hamburg, Orchestra Germană Radio din Berlin, Ansamblul Modern din Frankfurt.
Datorită calităţilor sale artistice de excepţie a fost invitat să concerteze în calitate de solist alături de Orchestra de Stat din Brandenburg (dirijor Howard Griffiths), Bayerische Kammerphilharmonie Augsburg, Orchestra Simfonică WDR.
Dintre dirijorii cu care a colaborat îi menţionăm pe: Alan Gilbert, Sir Neville Marriner, Semyon Bychkov, Eivind Aadland, Yutaka Sado, Jonathan Stockhammer, Dan Ettinger, Christoph von Dohnanyi.
Muzica de cameră este un gen în care artistul excelează de asemenea, dovadă stând artiştii şi ansamblurile cu care a colaborat: András Schiff, Heinz Holliger, Auryn Quartett, Quartetto di Cremona, Minetti – Quartet, Aris – Quartett, Ensemble Raro.
A participat la numeroase festivaluri: ADEvantgarde, Schleswig-Holstein, SoNoRo, Musik-Triennale Köln, Mecklenburg-Vorpommern, precum şi la cele din Lucerna şi Tirol.
A realizat de asemenea şi înregistrări, a fost distins cu Premiul ECHO Classic pentru cea mai bună înregistrare de muzică de cameră a anului 2008. Ca o personalitate complexă, Thorsten Johanns împărtăşeşte tehnica sa interpretativă şi cu tinerele generaţii de muzicieni în cadrul unor cursuri de măiestrie interpretativă susţinute în Boston (New England Conservatory), Beijing, Shanghai, Shenyang, Melbourne, Brisbane, Sydney şi în calitate de profesor la Musikhochschule Franz Liszt din Weimar.