Procurorii federali din Germania au anunţat că un cetăţean britanic a fost arestat la Londra, fiind suspectat că a accesat ilegal reţeaua Deutsche Telekom în luna noiembrie a anului trecut. Atacul a afectat peste 1 milion de clienţi ai companiei, care au pierdut, temporar, accesul la Internet. Suspectul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut miercuri pe un aeroport din Londra de către Agenția pentru Combaterea Criminalității din Marea Britanie (NCA). Procurorii susţin că acesta a comis un atac cibernetic de mari proporţii, care a pus în pericol servicii extrem de importante de comunicaţii. Anchetatorii germani şi britanici au colaborat pentru identificarea suspectului care va fi predat autorităţilor judiciare din Köln. Suspectul reţinut riscă până la zece ani de închisoare, relatează corespondentul BBC./cstoica/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie