Sunt restricţii de circulaţie pe Centura Bucureşti Sud pentru astuparea gropilor apărute în carosabil. Cei 30 de kilometri dintre Autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A2 Bucureşti-Constanţa au fost asfaltaţi în vara anului 2015 şi sunt în garanţie până anul viitor. Directorul general adjunct al Companiei de Drumuri, Radu Munteanu, a declarat pentru Radio România Actualităţi că aceste reparaţii sunt provizorii, iar turnarea unor noi covoare asfaltice fără refacerea fundaţiei ar fi o investiţie inutilă.
Radu Munteanu: În acest weekend avem programate reparaţii în zona intersecţiei de la Berceni şi în zona intersecţiei de la Popeşti-Leordeni, sub trafic. Pe partea dintre autostrada A2 şi A1, partea de sud, soluţia va fi mai complicată, cu refacerea fundaţiei. Lucrări mai mari în acest moment nu se pot face, deoarece nu ţin. Un strat de asfalt nu va rezolva situaţia degradărilor pe acest tronson.
Reporter: În această primăvară este programată licitaţia pentru reluarea modernizării tronsonului de 10 kilometri cuprins între Autostrada Soarelui şi intersecţia cu Drumul Naţional 2 al Centurii Bucureşti Sud. Aici nu se mai lucrează de doi ani. Reporterul nostru Alex Lancuzov va reveni cu un reportaj pe această temă în emisiunea „Obiectiv, România”, care începe după „Radiojurnalul” orei 16:00./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie