Ministrul de interne, Carmen Dan, a avut, ieri, o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm. Potrivit unui comunicat de presă, discuţiile au evidenţiat cooperarea foarte bună în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii, în special a celei informatice. Atât ministrul român de interne, cât şi diplomatul american, au subliniat beneficiile multiplelor proiecte derulate în parteneriat cu instituţii şi agenţii de aplicare a legii din Statele Unite în domeniul pregătirii operative a poliţiştilor români./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie