La Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti s-a deschis Târgul Mărţişorului

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti s-a deschis astăzi tradiţionalul Târg al Mărţişorului, unde publicul este invitat, până pe 1 martie, să cunoască tehnici şi stiluri în care se realizează mărţişoarele. Ca în fiecare an, la târg participă şi şcoli, fundaţii, asociaţii sau organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi categorii defavorizate. Astăzi, cei mici sunt invitaţi, împreună cu părinţii, să înveţe cum să răsucească firele alb şi roşu, la un atelier de mărţişoare tradiţionale, informează organizatorii. Vizitatorii se pot bucura şi de oferta gastronomică a târgului: turtă dulce, prăjituri de casă şi cozonaci, miere, dulceţuri sau ceaiuri de plante de leac. Obiceiul Mărţişorului este consemnat de etnologi la începutul secolului al XX-lea, nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Este un obicei pe care ţăranii îl repetau în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie