Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează, începând de astăzi şi până pe 1 martie, tradiţionalul Târg al Mărţişorului, unde publicul este invitat să cunoască tehnici şi stiluri în care se realizează mărţişoarele. Ca în fiecare an, la târg participă şi şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copiii şi categoriile defavorizate. Astăzi, după prânz, cei mici sunt invitaţi, împreună cu părinţii, să înveţe cum să răsucească firele alb şi roşu, la un atelier de mărţişoare tradiţionale, informează organizatorii. Bucureştenii se pot bucura şi de oferta gastronomică a târgului, de la turtă dulce, prăjiturele de casă şi cozonaci, la miere, dulceţuri sau ceaiuri de plante de leac. Obiceiul Mărţişorului este consemnat de etnologi la începutul secolului al XX- lea, nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Este un obicei pe care ţăranii îl repetau în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului./rpatulea/lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie