Egiptul este nemulţumit că Marea Britanie continuă suspendarea zborurilor către Sharm al-Sheikh

Egiptul și-a exprimat frustrarea sâmbătă faţă de refuzul Marii Britanii de a ridica suspendarea zborurilor din Regatul Unit spre stațiunea de la Marea Roșie Sharm al-Sheikh, impuse după ce Statul Islamic a doborât un avion de linie rusesc în 2015. Problema securității companiei aeriene s-a pus în cadrul discuțiilor dintre ministrul britanic de externe, Boris Johnson, președinte egiptean Abdel Fattah al-Sisi și ministrul de externe Sameh Hassan Shoukry. Johnson a lăudat Egiptul ca fiind un prieten de lungă durată al Marii Britanii și a spus că erau aliați puternici împotriva terorismului și ideilor extremiste. Shoukry a susţinut că suspendarea zborurilor către staţiunea Sharm al-Sheikh, cândva o destinaţie populară pentru concediile britanicilor, a fost nejustificată. Marea Britanie şi Germania au impus interdicţii asupra anumitor zboruri către destinaţii din Egipt, după doborârea avionului de linie rusesc, care s-a prăbuşit în Peninsula Sinai şi a provocat moartea a 224 de persoane. Rusia şi-a suspendat toate zborurile către Egipt şi încă nu intenţionează să le reia. /aboboc/denisse

(http://www.reuters.com – 26 februarie)