Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 15 posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic (ospătar – 8 posturi, recepționer – 2 posturi, bucătar/commis de cuisine – 2 posturi, cameristă/roomboy – 2 posturi și personal ȋntâmpinare oaspeți – 1 post), care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, oferite de Hotel Marriott Frankfurt și alți angajatori germani, reprezentați de Agenția Federală de Muncă – Serviciile de Plasare Internațională Saxonia Inferioară – Bremen, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la București.
Pentru ocuparea posturilor vacante, trebuie ȋndeplinite următoarele condiții:
– pentru posturile de ospătar: calificare profesională încheiată și/sau experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe bune de limbă germană și engleză (nivel B1);
– pentru posturile de recepționer și personal ȋntâmpinare oaspeți: calificare profesională încheiată și/sau experienţă in domeniul hotelier, abilități de utilizare a sistemului de rezervare OPERA și cunoștinţe foarte bune de limbă germană și engleză (nivel B1/B2 – C1/C2);
– pentru posturile de bucătar/commis de cuisine: calificare profesională încheiată și experiență ȋn domeniu, precum și cunoștințe de limbă germană (nivel A2 – B1) sau de limbă engleză (nivel B1);
– pentru posturile de cameristă/roomboy: experiență minimă ȋn domeniu și cunoștințe de limbă germană (nivel A2).
Contractele de munca pot fi pe durată determinată, de 8 – 12 luni, cu posibilitate de prelungire, sau pot fi permanente. Salariul oferit este de 2000 – 2250 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar, 1850 – 2300 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar, 2095 euro brut/lună, pentru posturile de recepționer și personal ȋntâmpinare oaspeți și de minimum 1800 euro brut/lună pentru posturile de cameristă/roomboy.
Angajatorii pot asigura cazarea gratuit/contra cost, sau oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în județul Ilfov care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov, Strada Ruginoasa nr.4, sector 4, telefon (021)330.20.14, int.112, pentru a primi formularele de aplicare și pentru a fi ȋnregistrate ȋn baza de date pentru muncă ȋn străinătate.
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov
Compartimentul Resurse Umane, Salarizare,
Comunicare și Secretariatul Consiliului Consultativ