Situaţia de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, unde doi pacienţi au decedat după ce li s-au făcut transfuzii, iar alţi patru au manifestat reacţii adverse la scurt timp după această procedură, poate ascunde o disfuncţionalitate gravă de sistem sau spital, au declarat ieri reprezentanţii unităţii sanitare. Ministerul Sănătăţii urmează să finalizeze raportul realizat în urma controlului, după cum a anunţat ministrul sănătăţii. În acelaşi timp, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul celor două decese, acestea fiind cercetate şi de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, care desfăşoară o anchetă pentru moarte suspectă, potrivit corespondentului RRA, Cezar Firu./aboboc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie